Doar douazeci de ziaristi au fost, joi, la ultimul miting de solidaritare cu jurnalistii rapiti. Deznadejdea sufoca si ultimele licariri de speranta privind soarta lor. In aceeasi seara, Doar douazeci de ziaristi au fost, joi, la ultimul miting de solidaritare cu jurnalistii rapiti. Deznadejdea sufoca si ultimele licariri de speranta privind soarta lor. In aceeasi seara, Traian Basescu a vorbit, in treacat, de posibilitatea executiei celor patru ostatici, ca si cand ar fi vrut sa pregateasca terenul pentru ce e mai rau. Se spune ca a fost atunci un moment de blocaj in negocieri. Saptezeci si doua de ore mai tarziu, stirea eliberarii a fost intampinata cu neincredere, chiar si de catre parintii ziaristilor. Certitudinea eliberarii a pus apoi punct in criza ostaticilor. In constiinta colectiva, criza ostaticilor va ramane ca un reper al unui alt tip de comunicare intre societate, presa si guvernanti. A fost, poate, pentru prima oara cand autoritatea statului s-a "personalizat" intr-o structura institutionala, chiar daca ea s-a numit celula de criza. Probabil ca, daca s-ar face acum un sondaj, celula de criza ar fi in frunte la capitolul incredere in institutii, mult mai sus decat Biserica si Armata. A fost, totodata, pentru prima oara cand presa nu a reusit sa sparga barajul informational, dar in acelasi timp a fost si un moment de solidaritate nationala. Si, ceea ce este mai important, dupa cincisprezece ani, o entitate a statului a demonstrat ca viata oamenilor nu este doar subiect pentru discursuri demagogice. Succesul operatiunii este dublat si de un succes politic. Romania a aratat ca nu cedeaza la presiunile teroriste de retragere a trupelor, ceea ce o asaza intr-o alta zona de perceptie internationala. In plan intern, din pacate, situatia celor patru rapiti a fost speculata de partide. Actorii politici de la noi au aratat ca nu sunt inca pregatiti pentru