Intr-o zi insorita de primavara, undeva la marginea Bucurestiului, presedintele Traian Basescu merge agale pe o alee, descheiat la haina si cu mainile infundate pana la cot in buzunarele pantalonilor. Undeva in spate, un motostivuitor duce catre un hangar cu vopseaua spalata de ploi o anvelopa de avion. Probabil va fi vulcanizata. Este sfarsitul crizei ostaticilor. Jurnalisti au venit acasa.
Lacrima lor de bucurie a trecut de sticla televizoarelor si s-a prelins pe obrazul multor, multor oameni. Cu cateva clipe inainte, in plina emotie a imbratisarilor, Marie-Jeanne Ion s-a intors catre Traian Basescu, ramas in urma unui grup de persoane, l-a luat de mana si l-a tras in fata, alaturi de colegii ei eliberati din captivitate, pentru a saluta impreuna, cu bratele sus, multimea.
Intr-o noapte de noiembrie, anul trecut, Ion Vasile juca in picioare pozele electorale ale lui Traian Basescu, dupa ce tarase, legate de masini, bannerele Aliantei pe strazile Buzaului. Nu si-ar fi inchipuit niciodata ca viata il va aduce in situatia in care fiica sa ii va sari de gat si il va imbratisa pe Traian Basescu ca pe un salvator.
Bineinteles, rapirea fiicei sale si calvarul jurnalistilor nu au fost o nota de plata pentru entuziasmul electoral al senatorului Ion Vasile. Pur si simplu, asa s-a intamplat. Atat Ion Vasile, cat si Traian Basescu s-au trezit intr-o situatie-limita, legati unul de altul asa cum nu au gandit vreodata ca vor ajunge. Si nici unul, nici celalalt nu vor mai putea scapa de aceasta legatura.
Amintirea celor 55 de zile de cosmar nu o vor putea strege. Destinul i-a facut sa treaca impreuna, unul ca parinte al carui copil era pe punctul de a fi executat, celalalt purtand responsabilitatea uriasa de a decide pentru viata altuia. Orice greseala a autoritatilor ar fi putut duce la catastrofa. Daca s-ar fi intamplat o tragedi
