Nu sint in nici un caz eroi. Pretextelor profesionale invocate in favoarea plecarii in Irak – curajul profesional, informarea publicului etc. – le-au luat deja locul detaliile sordide ale povestii:

relatia lui Marie-Jeanne cu Hayssam, sponsorizarea de la Munaf, conflictul celor doi arabi cu legea, care ar fi indreptatit un truc prin care ei sa se poata strecura afara din tara, modul dubios in care jurnalistii au plecat in aceasta deplasare de serviciu.

Acum s-au intors, o tara intreaga, care i-a urmarit, vreme de doua luni, cu sufletul la gura, i-a intimpinat cu reala emotie. Dar nu sint eroi.

Acesti trei inconstienti, care au ignorat absolut toate masurile de prevedere necesare intrarii intr-o tara de razboi, au creat o presiune fara precedent, care ar fi putut influenta politica externa a Romaniei. Singura veste buna este eliberarea a patru oameni – nu jurnalisti, nu arabi, nu romani, ci oameni – care au vazut moartea cu ochii.

Dar aceasta veste se intemeiaza pe altele, proaste, care au facut posibila aventura irakiana.

Nici sistemul care i-a adus acasa pe cei patru nu este alcatuit din eroi. Dincolo de cistigul de imagine pe care si l-a adjudecat Traian Basescu, dincolo de multumirile de care a facut mare risipa in stinga si-n dreapta, aceasta criza a rapitilor arata fisuri grave intre institutiile statului. Au fost voci care au sustinut ca celula de criza sa dea socoteala Parlamentului sau CSAT.

Asa ar fi trebuit sa si fie. Dar te sperii daca privesti pe mina cui ar fi incaput astfel de informatii.

Sint suspecte legaturile lui Vacaroiu cu Taher, despre care nimeni nu stie prea clar ce afaceri invirte, sint de notorietate afacerile lui Hayssam intr-un judet in care nici vintul nu bate decit cu voie de la Hrebenciuc, legaturile dubioase ale tatalui lui Marie-Jeanne cu insusi cel banuit a fi