Sediul Directiei Sanitar Veterinara Constanta(Foto: )
Pentru a se conforma reglementarilor legislative prevazute in legea 215/2004 privind organizarea activitatii sanitar veterinare, chiar de anul trecut, la nivelul Directiei Sanitar Veterinare Constanta au fost organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de inspectori privind siguranta alimentara.
Si asta in conditiile in care, inainte de reorganizarea Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si implicit a desfiintarii Autoritatii Romane pentru Siguranta Alimentelor, nu existau reprezentanti ai autoritatii in teritoriu care sa se preocupe de aceasta problematica.
Conform normelor prevazute prin lege, trebuiau create si apoi ocupate posturi din cele mai diverse, specializari care sa asigure o supraveghere si un control eficient al produselor alimentare, atat animaliere cat si non- animaliere, inclusiv un medic uman.
Acestia insa nu s-au inghesuit in numar mare pe la usa Directiei Sanitar Veterinare, motiv pentru care, dupa cum suntem deja obisnuiti de sistemul romanesc, lucrurile au fost rezolvate doar pe jumatate. Desi a trecut aproape un an de la infiintarea acestui nou departament al Sigurantei Alimentare, existenta medicului uman prevazut prin legislatie este satisfacuta doar pe hartie.
„Existau doua posibilitati de angajare a medicilor umani. Una prin transfer de la Directia de Sanatate Publica, dar nu s-a prezentat nici un doritor, astfel ca s-a organizat concurs pentru ocuparea postului, precum in cazul inginerilor, castigat de un medic de familie, tanar, si care de atunci este in concediu de maternitate", ne-a declarat Corneliu Dumitrica, medic din cadrul DSV.
In schimb, conform celor sustinute de Corneliu Dumitrica, departamentul de sanatate public