- Social - nr. 101 / 25 Mai, 2005 In buna traditie a poporului roman, cei sapte ani de acasa sunt esentiali pentru formarea viitorului adult, deoarece acestia sunt anii in care educatia si instruirea primita in mijlocul familiei sunt definitorii pentru personalitatea adultului de mai tarziu. Educatiei, de altminteri, i se acorda o atentie sporita de catre toti aceia care nu pot ramane indiferenti la valorile civilizatiei, nu degeaba acest an, 2005, este socotit ca fiind Anul European al Cetateniei prin Educatie, an in care, mai mult ca in alte dati, se doreste sa se atraga atentia asupra rolului decisiv pe care il joaca educatia in dezvoltarea unei cetatenii active, in promovarea unei culturi democratice, de care, sa recunoastem, duce lipsa acuta inclusiv tara noastra. Desi pretindem ca avem radacini adanci in civilizatia europeana, manifestarile multor semeni de-ai nostri denota, mai degraba, un comportament primitiv, ce sa mai spunem de modul in care administratiile locale inteleg sa gestioneze fonduri importante de bani, inclusiv ale comunitatii europene, pentru ridicare gradului de civilizatie al asezarilor. Necesitatea declararii acestui an ca unul al Cetateniei prin Educatie isi are radacinile in tot mai multele situatii inregistrate in Europa de disparitii sau asasinate, de practicarea torturii sau aplicarea de rele tratamente detinutilor, de privarea abuziva de libertate a multor cetateni care nu au, in acest fel, acces la un proces corect, echitabil si derulat intr-un termen rezonabil, practicarea ascultarilor ilegale de telefoane, discriminarea homosexualilor si altele care, toate, se datoreaza, in buna parte, precaritatii educatiei cetatenesti, lipsei de reactie a autoritatilor fata de diverse abuzuri sau chiar tolerarea ori incurajarea unor masuri abuzive, precum retinerea persoanelor fara o hotarare judecatoreasca. Un loc aparte il reprezinta ma