Basescu pe cai mari are acum toate datele pentru a-si impune agenda maximala. E o agenda cu desfasurator in trepte, care ar trebuie sa se sfirseasca prin alegeri anticipate, cel tirziu pina la sfirsitul acestui an.
Meseria de jurnalist iti cere sa fii mereu sceptic, dar sa ai si bun-simt. Si multa, multa buna-credinta. Altminteri te transformi, ca gazetar, intr-un mofluz care ajunge sa traiasca doar din venin. Avem printre noi o seama de asemenea traitori din condei si vorbe multe, nume care au ajuns sa ne ocupe viata.
Cazul rapirii si eliberarii celor trei jurnalisti romani si a arabo-americanului Munaf ni i-a livrat, din nou, in deplina lor splendoare. Povestea spusa de ei, tradusa si scurtata la nivelul citorva fraze, suna cam asa. Rapirea celor patru e o bila neagra pentru Traian Basescu, o intimplare de care acesta se face vinovat in cea mai mare masura.
Eliberarea lor e tot o intimplare, de data aceasta fericita, numai ca pentru ea responsabil e numai Dumnezeu, eventual Allah. In timp ce Basescu, evident, e, din nou, vinovat. De ce? Pentru ca are nesabuinta sa si-o asume ca pe un succes al sau. In concluzie, singura concluzie care-i intereseaza, de altfel, pe baietii despre care vorbim e ca Basescu e vinovat.
Traian Basescu e un politician ca oricare altul care isi merita acest nume. Nu-i nici diavol, nici inger. Si, ca orice politician care-si merita acest statut, pus in fata unei crize cu conotatii profund politice (care le include intotdeauna si pe cele umane), n-a facut altceva decit sa incerce s-o rezolve. Si a reusit. Adica, si-a facut datoria si a facut-o bine. Atit si nimic mai mult.
Iar cind un politician rezolva o criza pentru care isi asuma de la bun inceput si responsabilitatea, acest lucru se numeste un succes. Unul politic. Daca lucrurile ar fi stat invers – si aici sintem siguri ca baiet
