Nicolae Strambeanu
Evanghelia dupa Araña
Editura Humanitas, Bucuresti, 2004,
324 p.
Literatura romana postdecembrista cristalizeaza tot mai multe trasaturi comune cu cea americana postbelica, mai ales cu literatura Contraculturii anilor ’60. Ambele oglindesc o schimbare a paradigmei culturale: un sistem de valori dominant, coercitiv, inhibant (modernismul tirziu european pentru cultura americana a anilor ’40, neomodernismul romanesc al anilor ’60) aflat in declin accelerat. Prabusirea lui confera libertate celor mai variate forme ale razvratirii, de la propensiunea pentru sexualismul debordant si recursul la experienta drogului (proza noului val lansat in 2004 de Editura Polirom), pina la anarhismul si preferinta pentru tipologia nonconformistului in care intra rebelul (studentul blazat si neinteles), anarhistul, hipster-ul (White Negro al lui Norman Mailer din 1957 ar fi extrem de actual astazi) sau chiar picaro-ul itinerant care relativizeaza rigiditatea oricarui cod moral, dogma oricarei religii, ierarhia oricarei societati.
Un astfel de personaj este Joaquin Araña, eroul excelentului roman de debut al lui Nicolae Strambeanu, Evanghelia dupa Araña, revelatia romanesca a anului 2004. Formula propusa e o combinatie a cel putin trei tendinte, a romanului de documentatie istorica, a neopicarescului baroc si a apocalipticului cu alunecari spre religios.
Acest tip mixt de roman a dovedit ca poate impaca succesul la public cu aprecierea criticii, avindu-si asigurata viabilitatea pe plan international. Din aceeasi serie putem aminti Saludos (1995) de Alexandru Ecovoiu, Hotel Europa (1996) de Dumitru Tepeneag sau Orbitor (1996) de Mircea Cartarescu. Maestrul incontestabil al genului este Thomas Pynchon, prozator mai putin cunoscut la noi, dar creator al unui canon bogat de autori care ii sint in mare masura tributari. Toti
