In timp ce traversam drumul de iarba al peluzei, sculptorul Adrian Ilfoveanu imi spune povestea pasarii rosii (una dintre sculpturile sale cioplite parca in foc si aer) care ma intampina in curtea In timp ce traversam drumul de iarba al peluzei, sculptorul Adrian Ilfoveanu imi spune povestea pasarii rosii (una dintre sculpturile sale cioplite parca in foc si aer) care ma intampina in curtea Palatelor Brancovenesti: fura in antichitate taciuni si incendia sate si orase. Insa, o revelatie este "Spirit"-ul izolat de celelalte lucrari intr-un alt corp, cel al cuhniei, suspendat deasupra unui mic bazin cu apa: in oglinda ei vezi spiritul inversat, rasturnat, dar, bizar, fara sa dezminta ceea ce vezi singur, neintermediat; este, intr-un fel, un echilibru cu sine insusi. In carnea lemnului poti sculpta poeme, in inima copacilor cresc pasari. Urmeaza apoi coborarea in pivnita palatului, in Lapidarium, unde am posibilitatea sa vad in sfarsit picturile tatalui, ale lui Sorin Ilfoveanu. Privind panzele mari, percep simplificarea indescriptibila a mijloacelor de transmitere a unui mesaj prin imagine, o esentializare care vrea parca sa depaseasca orice modalitate obisnuita de comunicare pe cale vizuala cu receptorii. Foarte putine pete de culoare, fundal inexistent, negru sau alb; desenele sunt create din linii simple, fara elemente care ar putea sa-ti lase senzatia ca ar putea la fel de bine sa lipseasca, fara ornamente, fara jocuri superflue. Picturile lui Sorin Ilfoveanu, reprezentand intr-un prim plan figurativ femei goale (ele au poezia femeilor sacrificate, cum este Ana cea zidita, de o feminitate alegorizata), in fiecare panza aparand alaturi de animale masive, pastreaza mereu coordonatele bidimensionale. Fiinta tuturor acelor femei cu plete lungi este subtiata, transformata prin somnul in care au alunecat toate ca intr-o transa, intinse pe acele animale mari si blande s