Cei trei romani rapiti in Irak au revenit, cu bine, acasa. „Acum avem liber la analiza", ne-a anuntat dl Voiculescu, intr-o declaratie plina de faulturi dure la gleznele gramaticii, ca un bufon care anunta Saturnalii grotesti. De-acum putem sa facem bascalie, putem sa fim absurzi, putem sa fim penibili, putem sa ne imbatam cu apa rece, putem sa batem cimpii, putem sa exersam retorici smecheroase.
Putem, mai ales, sa ne uitam la televizor cum halucineaza, ca sub drog, aceiasi, exact aceiasi, mereu aceiasi. Putem insa evita momentul de constiinta?
Dintre atitia jurnalisti demni sa comenteze momentul sosirii la Otopeni Militar a celor trei fosti ostatici, TVR 1 l-a ales tocmai pe dl Adrian Ursu, autorul unei monumentale greseli profesionale tocmai in „dosarul" acestei rapiri.
Domnia Sa este calm, stie, din nou, totul, il pisca pe dl Basescu si ironizeaza superior „serviciile", jongleaza cu informatiile si sursele si nu pare sa aiba ceva sa-si reproseze. In alta parte, cocotat pe o antena, dl Ion Cristoiu vede lucruri pe care nimeni nu le vede.
Se stie ca inteleptul este cel care vede ceea ce nu vad ceilalti si dl Cristoiu intelept vrea sa para, fara sa se gindeasca, poate, ca noi stim ca si escrocul, si nebunul, si prostul pretind acelasi lucru: ca vad ceea ce nu se vede. Ca dnii Ursu si Cristoiu mai sint inca altii.
Dar numele lor chiar nu conteaza, pentru ca problema pe care o avem acum este cu mult mai importanta decit prestatia profesionala a unui gazetar sau a altuia. Problema consta intr-un examen de constiinta pe care trebuie sa-l facem si nu-l facem.
Problema este ca nici unul dintre cei care s-au comportat lamentabil din punct de vedere profesional pe parcursul acestei crize nu a trait nici o clipa de jena, de autosuspendare, de recul rusinat. Nimic. Acelasi aplomb, aceeasi convingere ca ade
