Nu e vorba doar de forma economiei, de directia impozitelor sau de adancimea coruptiei. In Romania, lucreaza cancerul de idei. Aceasta boala nu tintuieste pe patul de spital, ci trimite oameni volubili la tribuna sau ii asaza doldora de idei in fata paginii albe. Cancerul de idei nu e o suferinta. E o ispita. El nu-si scoate victimele din randul lumii, ci vrea sa aduca lumea intre victimele sale.
Priviti pacientii: domnii C.T. Popescu (cu tot cu talent) si I. Cristoiu (fara). Acesti oameni ne vorbesc din toata disperarea dorintei lor de mai rau. Au unde, caci nimic nu ii face mai placuti televiziunilor decat necontenita lor insistenta asupra sanselor de esec. Acesti oameni se tem de ceva si acum stim ca se tem de succes. Eliberarea ostaticilor a pus capat misterului. Am inteles.
Impotrivirea acestor oameni in plina bucurie colectiva nu e un semn de scepticism, ci dovada unei depresii adanci. Scepticii sunt rationali, pacientii nostri nu sunt nici macar stapanii propriei tristeti. Ei traiesc o lehamite de imprumut, adusa in timpurile noastre de lenea si de superstitiile ce au dat la un loc dezastrul mental comunist.
Atunci a aparut, din izolare si din nemiscare, acea parere despre noi insine care ne mangaia pe cap cu promisiunea ca nimic nu se va schimba, ca doar raul e coerent si ca nimic nu e, pana la urma, curat sau gratuit. Am invatat, atunci, ca suntem batuti de soarta si ca suntem singurii in stare sa tragem invataturi adanci sub ploaia de palme si pumni.
Lectia era clara: binele si solidaritatea nu merita. Ele sunt suspecte pentru ca aduc oamenii impreuna si risca, astfel, sa strice culcusul resentimentar in care motaie criticile, negativismul si alte alibiuri ale indolentei. Problema e ca aceasta boala a supravietuit.
Podul resentimentului roman-roman se arcuieste ademenitor peste vremuri. Pe el se circula intr-un sing
