Există un lux în a fi eurosceptic. Fac un exerciţiu de imaginaţie şi mă văd peste ani cu un cont în bancă modest, dar suficient de bun pentru a gîndi eurosceptic, într-o căsuţă ipotecată, dar superbă, în zona rămasă verde a Bucureştiului. Maşina stă în garaj, doar pentru deplasări lungi, altfel bicicleta e practică şi ecologică, oraşul e împînzit de piste semnalizate pe care nu stau nici parcate maşini şi nici nu merg pietoni derutaţi, străzile sînt spălate zilnic nu cu şampon, ci cu o soluţie specială (!) şi vara sînt udate la fiecare trei ore (pentru că maşinile salubrizării nu mai merg să irige, contra unei şpăgi, gazoanele private din suburbii). Munca nu s-a desfiinţat, dar programul e de numai opt ore, cu una pauză de prînz şi week-end liber. În grădina în floare, citesc ştirile, într-o zi toridă de mai 2015 (că primăvară nu mai e): "R. Moldova mai are un an şi jumătate pînă să fie acceptată în UE: dacă respectă clauza de salvgardare va adera la 1 ianuarie 2017, la un deceniu de la intrarea vecinei de Vest, România. 80% din cetăţeni vor în UE. În ciuda majorităţii covîrşitoare în favoarea integrării, voci izolate văd sceptic viitorul Uniunii. Dar nici chiar acestea nu se opun integrării, indicată de bunul simţ ca singura soluţie pentru modernizarea ţării", scrie cotidianul Venitul zilei . Îl răsfoiesc mai departe, mai ales ediţia specială despre integrarea R. Moldova. Cîrcotaşi, corespondenţii de acolo au scotocit prin ţară şi au găsit euroscepticii lor. Unul, important activist de mediu, spune că nu e de acord cu politica energiei nucleare a UE şi îi sfătuieşte pe adepţii acesteia să-şi construiască centralele atomice la ei acasă, în Vest. "Experienţa Cernobîl pare să fie încă proaspătă în mintea anumitor cetăţeni, care nu privesc cu ochi buni energia nucleară ", scrie ziarul. Un al doilea este politician, pasionat de relaţii internaţionale şi euroscepti