Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Of, Industria mea...

Publicat in Dilema Veche, vineri 27 mai 2005 ·

Scriu pe bani. Mi-a fost greu să pun cuvintele astea pe ecran. E o mărturisire pe care n-o s-o auzi cu una, cu două, din partea unui jurnalist. Toţi avem însă un obicei bizar: odată pe lună trecem pe la casierie. Acolo un reprezentant al capitalului ne dă un plic alb. Îl luăm. Şi toţi ştim ce e înăuntru: valori morale mici şi puteri de cumpărare (relativ) mari. După priceperea fiecăruia într-ale negocierii şi, oarecum, opinia publicului c-ar merita. Nu e nimic imoral în asta - se numeşte salariu. Şi totuşi, părerea noastră despre noi rămîne îngheţată la epoca de voluntariat a lui 1990: scriem din raţiuni mai înalte decît banii. Potrivit acestei scheme naive, scriem să schimbăm lumea, nu mobila. Să mutăm munţii din loc, nu maşina din magazin în faţa casei. Să îndreptăm nedreptăţile, nu să ne îndreptăm spinarea încovoiată pe plaja de la Miami. Într-un cuvînt, scriem pentru ceilalţi, nu pentru noi. Ceilalţi? Să fim serioşi: poporul invocat în textele noastre e de fapt o combinaţie de date demografice: procent urban, rural, venituri, educaţie, obiceiuri de consum. Norodul acela, unic şi indivizibil, doamnelor şi domnilor, nu mai există decît în cărţile de istorie (proaste, dar avizate de MEC) şi cele de bucate (cu mult colesterol). Naţiunea e o sumă de interese niciodată convergente: angajaţii nu vor să plătească taxe, în vreme ce profesorii aşteaptă degeaba salariile mărite. Patronii vor să poată da oamenii afară mai uşor, în vreme ce lucrătorii ar face din asta o crimă, de s-ar putea. Mai rău: naţia, noţiune eterică definită de suma valorilor comune, e înspăimîntător de greu de iubit. Manele, Andreea Marin, mămăligă şi sarmale: ce te faci cu un astfel de buletin de identitate? Unde să-l scoţi şi să-l fluturi ca pe o batistă? În ce gară a rebranding-ului de naţiune? La plecarea cărui dracu'tren? Aşa că vă spun sincer: scriu pe bani. Sau contra plată - la Dilema v

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 51 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 35 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 40 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

Victorie în instanță pentru urmașii disidentului Gheorghe Ursu. Înalta Curte a admis cerea de revizuire a sentinței prin care torţionarii au fost achitaţi

Ziare.com acum 17 minute
ICCJ a admis joi cererea urmaşilor disidentului Gheorghe Ursu de revizuire a sentinţei prin care torţionarii acestuia au fost achitaţi. O cerere similară, depusă de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, a fost de asemenea admisă, cauza urmând să fie t

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Trump nu l-a invitat pe Putin la ceremonia sa de învestire din 20 ianuarie. Cine ar fi liderii chemați la eveniment

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu a trimis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire care va avea loc pe 20 ianuarie, a informat joi, 12 decembrie, agenţia EFE. Cu câteva ore mai devrem

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

VIDEO Trageri reale cu rachete în poligonul Capu Midia: A fost testat al treilea sistem Patriot al armatei române

HotNews acum o ora
În Poligonul de la Capu Midia a fost testat o baterie de rachete sol-aer Patriot, al treilea sistem din cele patru pe care România le-a achiziționat. Unul dintre sisteme a fost donat în toamnă cătrte Ucraina O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°