Haideţi să comparăm România cu o fecioară frumoasă care tocmai a scăpat dintr-o experienţă de coşmar. A fost sedusă la o vîrstă impresionabilă de către un tînăr viguros şi idealist venit dinspre Est. Foarte curînd s-a dovedit a fi un căpcăun fanatic. Cînd nu era ţinută prizonieră în camera sa, ea făcea treburi degradante şi trebuia să participe la un cult straniu, care presupunea discuţii despre texte de necitit, scrise de bătrîni bărboşi, ale căror portrete se holbau la ea în timpul captivităţii. Acum cincisprezece ani, coşmarul ei s-a terminat brusc şi soţul tiranic şi-a zburat creierii. Acum are un partener nou, venit dinspre Vest, şi ei i s-a spus mereu că dinspre Vest au venit şi strămoşii ei. Noul partener este de vîrstă mijlocie şi predictibil în tabieturile sale. Nu are obsesii intelectuale stranii. Ea este liberă să meargă unde vrea, cîtă vreme îşi îndeplineşte îndatoririle de soţie. În sfîrşit, tinereţea ei este pe sfîrşite şi perspectiva unei vieţi normale i se pare liniştitoare. Normalitate, oportunitate, speranţă - cam asta înseamnă Uniunea Europeană pentru cei mai mulţi dintre români, fie că ştiu sau nu ştiu cum funcţionează. Contactele, în creştere după 2000, cu UE au adus surprinzător de puţine beneficii practice. Dar românii sînt încrezători şi răbdători. Ei trebuie să creadă că încercata lor patrie poate găsi un destin sigur în familia europeană, ale cărei valori sună atrăgător, departe de cele venite dinspre Est. Vocile sceptice sînt puţine. Străinii sînt neîncrezătorii cei mai zgomotoşi. Cîţiva veniţi din insula aflată departe în Vest, capitală a euroscepticismului, avertizează că proiectul de modernizare al UE a eşuat în rezolvarea slăbiciunilor structurale ale ţării. Programele Phare, Ispa şi Sapard nu au creat un stat mai corect şi mai eficient. Nu a fost creată o economie privată gata să facă faţă competiţiei. Unii români, adesea dintre