Se lasă seara, prăvăliile îşi închid porţile, bisericile sting lumînările, trăsurile trec din ce în ce mai rar, praful şi zăpuşeala s-au mai potolit, iar agitaţia de pe uliţe scade, cu cît miezul nopţii se apropie. Şi totuşi liniştea nopţii este străbătută din cînd în cînd de strigăte, de chiuituri, de focuri de arme, de cîntece. Viaţa continuă, dar ea se concentrează "în interior": în case, în curţi, în cîrciumi, în cafenele, în bordeluri. Din cînd în cînd, intensitatea unei lupte sau pasiunea unei trăiri invadează lumea exterioară şi "invită" întreaga comunitate să participe. Bătăile din uliţă trezesc vecinii speriaţi de ţipete şi mai ales de ameninţările şi insultele proferate cu voce tare, de lătratul cîinilor aţîţaţi de prezenţa unei mulţimi în mişcare. Baba Ana se trezeşte îngrozită şi nu are destul curaj să aprindă lumînarea. Încearcă să pătrundă întunericul nopţii şi să desluşească siluetele ce se precipită în curtea vecină, cîinii ce aleargă înnebuniţi în jurul casei. Cînd în sfîrşit se dezmeticeşte, îşi face curaj şi aprinde lumînarea, iese în curte şi strigă ca pentru sine: "Cine-i acolo?". Nu-i răspunde nimeni, dar nu mai are nevoie, că deja s-a lămurit. Gheorghe arnăutul şi Ilie suditul se bat iar pentru inima Stancăi şi fiecare ţine să-şi afirme amorul nebun, "pretinderisind şi unul şi altul că să o ia de soţie cu cuvînt că s-au cheltuit fieştecarele în liubovul ei". Intră în casă, blestemînd ziua cînd Hristea cîrciumarul a primit-o pe această femeie destrăbălată la cîrciuma lui, şi care cu "faptele ei netrebnice" aprinde mahalaua în fiecare seară. Noaptea scoate la iveală mai ales activităţile prohibite în timpul zilei şi strîns legate de delicvenţă. Impresia e că întunericul protejează, ascunde, dă îndrăzneală timizilor, curaj amorezilor, romantism ibovnicilor şi forţă tarafurilor de lăutari. În mahalaua Argintarilor, de cum se lasă seara, ţiga