Traian Băsescu a promis că va fi un preşedinte jucător. În criza ostaticilor s-a dovedit chiar mai mult: un preşedinte parior. Un gambler care de această dată a cîştigat. Imaginile cu Marie-Jeanne Ion strîngîndu-l în braţe pe aeroport vor rămîne agăţate de imaginarul popular. Băsescu iese cum nu se poate mai bine din această criză. A lăsat imaginea unui oficial care nu numai că nu fuge de responsabilităţi, dar îşi asumă mai mult decît cele la care îl obligau legea şi funcţia; şi asta în condiţii dramatice, cînd deciziile sînt cruciale şi pentru soarta unor oameni, dar şi pentru viitorul politic al celui în cauză. Nimic nu îl obliga să procedeze aşa. Nefiind o situaţie acoperită de practica legală sau cutumiară, centrul de gestionare a situaţiei putea să fie la de bine la Ministerul Apărării sau la Externe, cu avantajul evident că, dacă ieşea prost, şeful statului nu răspundea deschis şi direct de consecinţe. E momentul său de glorie şi odată criza terminată, Băsescu trebuie să se întoarcă spre politica internă. Cea care, se vede, îi face tot mai puţină plăcere. Spre deosebire de criza ostaticilor, în politica internă trebuie să încaseze lovituri pe barba altora. De pildă, pe barba vicepremierului Seculici, implicat într-o schemă clasică de făcut afaceri cu banii statului, în regim preferenţial. Seculici este reprezentantul tipic al acelei categorii de activişti de partid care amestecă afacerile cu politica, avînd o frumoasă carieră în ambele şi nefăcînd prea clar diferenţa între cele două domenii. Seculici este rudă şi apropiat al lui Traian Băsescu. E cel mai important caz în care retorica anticorupţie a preşedintelui este pusă la încercare. Doar mazilirea publică, cu menţionarea expresă a cauzei - imoralitate publică a lui Seculici - poate salva onoarea de campion anticorupţie a lui Traian Băsescu. Altfel, retorica anticorupţie ar arăta tot ca un pariu: am