Reperele morale
Dupa tableta de saptamana trecuta, am primit un telefon pe cat de anonim, pe atat de indignat. Domnul de la capatul firului avea o mare nedumerire si tinea sa si-o risipeasca. Asa ca m-a intrebat abrupt ce drept am eu sa judec, in vazul tuturor, faptele unor semeni de-ai nostri, nesocotind imprejurarile in care au fost comise. Oare voi fi uitat, m-a chestionat retoric dumnealui, in ce fel de lume am trait pana in ‘90 si cat datoreaza gesturile noastre de atunci presiunii cateodata strivitoare a vremurilor? Fireste ca n-am uitat. Dar tocmai pentru ca am trecut prin acele timpuri si am, deci, termen de comparatie, pot sa spun ca ticalosiile raman, indiferent de conditiile in care s-au produs, tot ticalosii. Imprejurarile le confera eventual circumstante atenuante sau agravante, insa nu au puterea de a le transforma in opusele lor. Nimic nu va scuza vreodata distrugerea (fizica ori morala) a omului de langa noi. Nici macar conditionarea supravietuirii noastre de ea.
Pe de alta parte, faptele evocate erau demult cunoscute si nu cred ca as putea fi acuzat de indiscretie. Despre unele relatasera chiar autorii lor (in clipele de cumpana ale existentei sau dupa consumarea acestora) ori diversi martori oculari; altele ajunsesera in neiertatoarea "gura a lumii", asteptand doar sa fie puse pe hartie spre a nu se pierde. Incat eu n-am facut decat sa le adun de pe unde se aflau, sa le leg intre ele si sa sugerez nevoia de a trage invataminte. Fiindca o buna parte dintre suferintele lumii de azi vine din suficienta cu care ne tratam trecutul si din inconstienta cu care-i repetam greselile.
Si mai e ceva, inca mai important. Distinsii contemporani al caror drum in viata a fost pavat cu cadavre nu se multumesc sa-si incheie existenta in tovarasia inconfortabila a remuscarilor. Cu o nerusinare ce sfideaza imaginatia, ei tin sa fie si a
