Într-un sat săsesc la originea sa, o ţărancă româncă îi aduce vecinei sale săsoaice o poală de boboci de raţă de-abia ieşiţi din găoace: "Ia şi matale cîţiva, că eu am prea mulţi - o îmbie românca. Nu sînt greu de crescut şi să vezi ce bine o să-ţi prindă mai încolo". Săsoaica refuză politicos, apoi tot mai hotărît: "Mulţumesc, dar nu am nevoie" - explică ea. Apoi, la insistenţele vecinei, numără bobocii de raţă, intră în casă şi se întoarce cu banii potriviţi pentru a plăti cadoul. Este rîndul româncei să se împotrivească. Pînă la urmă, schimbul are loc, săsoica acceptînd bobocii de care nu avea nevoie, iar românca primind banii pe care nu îi dorea. "Vă daţi seama, dacă primeam fără să plătesc - îmi explica în particular săsoaica - cine ştie ce mi-ar fi cerut altă dată. Aşa sîntem chit!" Povestesc această întîmplare de cîte ori vine vorba despre schimb, căci ea ilustrează cum nu se poate mai bine o diferenţă veche poate nu de cînd e lumea, dar prezentă în toată lumea: aceea dintre schimburile "tradiţionale" de daruri, care antrenează reciprocitatea între persoane (ţi-am dat ceva acum, îmi dai şi tu ceva altă dată) şi schimburile "moderne", de mărfuri, care antrenează paritatea între obiecte (ţi-am dat ceva în valoare de atît, îmi dai în schimb altceva de aceeaşi valoare sau valoarea respectivă în bani). Întîmplarea mai evidenţiază însă şi altceva, de care sîntem mai puţin conştienţi în societăţile noastre puternic mercantilizate: faptul că schimbul nu este doar un mijloc, ci şi un scop. El nu foloseşte doar pentru a schimba ceva util între două persoane, ci şi pentru a crea sau păstra o relaţie utilă între acele persoane. Din punct de vedere pragmatic, schimbul între cele două vecine este unul total ratat, inutil, căci una dintre persoane nu vroia să vîndă, iar cealaltă nu avea nevoie să cumpere. De ce au făcut atunci schimbul? Simplu, pentru că erau vecine ş