Cînd văd cum naţiunile europene sînt puse să voteze Tratatele Uniunii pînă le votează "corect". Danezii (în 1992, cu Tratatul de la Maastricht) şi irlandezii (în 2001 cu Trataul de la Nisa) au păţit-o. Francezii au evitat o asemenea umilinţă cînd voturile din departamentele de peste mări (euroentuziastele Guyana Franceză ori Martinica) au salvat în 1992 Tratatul de la Maastricht. Sînt eurosceptic cînd îl văd pe germanul Joschka Fischer dîndu-i lecţii de democraţie americanului Donald Rumsfeld. În anii '70, Joschka Fischer, ministrul de Externe şi "lectorul" de democraţie de astăzi, agita în Germania gherilele marxiste închinate Moscovei, în timp ce Donald Rumsfeld era tot ministru al Apărării în Statele Unite, în administraţia Ford. Sînt eurosceptic cînd văd cum Jacques Chirac nu-şi poate stăpîni dispreţul pentru statele din estul Europei care au îndrăznit să gîndească altfel decît Germania şi Franţa, în timpul crizei irakiene. Sînt eurosceptic cînd văd cum Chirac şi Schroeder torpilează "directiva Bolkestein" (după numele unui fost comisar olandez devenit spaima socialiştilor) care prevedea liberalizarea pieţei serviciilor în Uniunea Europeană. Directiva olandezului dădea posibilitatea companiilor şi lucrătorilor din noile state membre ale UE - de la arhitecţi, medici, pînă la instalatori - să presteze servicii în vestul Europei, fără noi obstacole birocratice. În cazul acesta, euroscepticismul e acompaniat de contemplarea neroziei sindicatelor româneşti, care s-au bulucit şi ele pe străzile Bruxelles-ului, alături de "fraţii" muncitori din Germania şi Franţa, pentru a manifesta contra "directivei Bolkestein" şi în favoarea unui "model social european" care exclude estul Europei de pe piaţa serviciilor din vest. Şi sînt eurosceptic cînd văd cum, timp de patru ani, partidul toxic PSD, care a adus României renumele de "corupţie la nivel înalt", supravieţuieşte,