Cu ceva ani in urma, Francoise Sagan lansase intre cititorii generatiei sale o intrebare aparent simpla dar incitanta: Va place Brahms? Ecourile au fost multiple si ne staruie in memorie, o data cu Cu ceva ani in urma, Francoise Sagan lansase intre cititorii generatiei sale o intrebare aparent simpla dar incitanta: Va place Brahms? Ecourile au fost multiple si ne staruie in memorie, o data cu paginile romanului pe care l-am citit si noi in revista Secolul XX, de acum vreo patru decenii. Poate si pentru ca eroii au primit mai apoi lumina imaginilor din filmul omonim, cu Ingrid Bergman, Anthony Perkins si Yves Montand. De ce tocmai Brahms? Pentru ca romanul si filmul pornesc de la clipa de gratie din acel Allegretto, cuprins in Simfonia a treia a marelui romantic. Pagina care vrajeste ascultatorul, de fiecare data, asa cum am retrait-o in concertul Orchestrei Nationale Radio de vinerea trecuta. Este adevarat, dirijorul concertului, Jin Wang, vine de cateva stagiuni la Bucuresti, iar personalitatea sa atrage melomanii ca un magnet. Argument infailibil este, desigur, programul propus de el, in care subiectul principal a fost, fireste, aceasta simfonie care readuce mereu catre noi intrebarea amintita. Am asteptat muzica aceasta, trecand mai intai printr-o experienta romantica lisztiana, Mephisto Valse, neconvingatoare in transferul de la celebra pagina pianistica spre versiunea orchestrala. in schimb, armonioasa conversatie a solistilor Concertului pentru vioara si violoncel de Brahms a avut frumusetea calma dorita de autor. Marin Cazacu traieste cu bucurie cantul, daruindu-l astfel celui care asculta. Iar Cristina Anghelescu are, in melosul sensibil si intimist al viorii sale, o replica de pasare maiastra. Asteptarea s-a implinit cu totul in tumultuosul discurs al Simfoniei a treia. Dirijorul iubeste exploziile patetice si le echilibreaza cu momente lirice, dandu-ti conv