Procurorul general Ilie Botos si al sau Parchet lovesc din nou in credibilitatea Justitiei romane. De asta data, prin „lipsa de profesionalism" cu care au instrumentat cazurile Patriciu-Petromidia si RAFO. Nu o spunem noi, ci o reputata organizatie pentru drepturile omului, APADOR-CH.
Ea a constatat ca in ce-i priveste pe doi dintre artizanii afacerii RAFO, Corneliu Iacobov si Toader Gaureanu, parchetul condus de Botos si-a facut treaba in bataie de joc.
In cazul RAFO, APADOR a acuzat ca incadrarea juridica a faptelor de care au fost acuzati cei doi a fost eronata, ceea ce ar demonstra „lipsa de profesionalism" a Parchetului si o mentalitate de tip stalinist: „intai arestam si apoi adunam probe".
In cazul RAFO mai stim ca oamenii lui Botos au lasat tone de documente importante, fara sa le foloseasca in actele de acuzare, in subsolurile PNA-ului, de la care Botos a preluat in forta dosarul. Ce sa mai vorbim de Ovidiu Tender, pe care Botos nu indrazneste sa-l ancheteze serios, daramite sa-l aresteze, desi probe ar fi cu duiumul, dar tot abandonate pe la PNA.
In sfarsit, in ce-l priveste pe Dinu Patriciu, acelasi APADOR-CH a constatat o incalcare flagranta a legii, respectiv privarea de libertate a unei persoane pentru o perioada ce depaseste limita legala de 24 de ore.
Si Iacobov si Patriciu sunt acum cercetati in stare de libertate. De ce trebuiau ei oare arestati? Faptele de care sunt acuzati s-au petrecut de multa vreme. Investigatiile in cele doua cazuri au pornit de peste un an. Ce ar mai putea cei doi sa ascunda? Nu ajungea interdictia de parasire a tarii?
Concluzia e una singura: ne-am facut din nou de ras. Ce-i de facut? Pe de o parte, Parchetul General ar trebui sa dea socoteala in fata natiunii pe care o prosteste din 2001 incoace cu tot felul de anchete trucate de genul „Cocaina- Tiriac J