Scurta istorie a festivalului romanesc de publicitate Ad’Or se poate rezuma in cateva cuvinte: prefabricate pentru concurs, scandaluri de culise si cateva plagiate.

Ad’Or este un festival „cu cantec" si nu se stie daca va mai scapa vreodata de acest „brand". Publicitarii nu se dezmint nici de data aceasta: toate ca toate, pana la arta. Spune-le ca reclama nu e eficienta, ca strategia nu face doi lei, dar nu te lua de creatie.

Disputele pe tema creativitatii scot la iveala orgolii si vanitati pe care nici un alt concurs, cum ar fi cel pentru eficienta, nu le-ar putea declansa.

Reclame-fantoma, nepotisme si plagiat

Revoltele au inceput in 2002, pe tema abaterilor de la regulamentul festivalului. Potrivit acestuia, pot intra in concurs numai reclamele „contractate", adica acelea pentru care clientul a platit, au fost difuzate un anumit interval de timp si au fost expuse in mod rezonabil, in functie de scopul conceperii lor.

Or, protestatarii au constatat ca mare parte din lucrari ar fi fost facute special pentru festival. Marele „dusman" al Ad’Or - Leo Burnett - ar fi comis toate infractiunile prevazute in regulament. Mai intai, a inscris la festival, pe blat, spoturile la berea Ciuc, intrucat se depasise termenul-limita de difuzare.

Apoi ar fi introdus printuri care nu au fost publicate decat de cateva ori in niste ziare obscure. Era vorba de campania „Tide", cu radiera si cu pasta corectoare, care ar mai fi fost si plagiata dupa un spot pentru „Ariel", creat afara.

Alta acuzatie a fost aceea ca printurile pentru „Pagini Aurii", intitulate „Disperat dupa clienti", au fost publicate numai in revista „AdMaker", ca ilustratie la un articol si nu ca ad-uri de presa. La toate aceste acuzatii s-a adaugat suspiciunea ca votul ar fi fost influentat de prezenta in fruntea juriului a lui Michael Conrad,