Cu peste 800 de milioane de dolari incasati din intrarea strainilor in Romania in 2004 si circa 4% contributie la PIB, turismul incepe sa se dezghete. Unul dintre cele mai mari merite apartine agentiilor de turism care au adus nu mai putin de 3,6 milioane de straini in tara noastra. In acelasi timp, au trimis aproximativ 3 milioane de romani in strainatate.
Mai e mult pana la stadiul la care se afla, de exemplu, Ungaria, o tara mult mai mica, dar care si-a ingrijit patrimoniul turistic (si l-a promovat suficient), ajungand la peste 10 milioane de turisti anual. Problema apare daca luam in considerare stagnarea si chiar scaderea pe unele segmente a cererilor pentru turism intern venite din partea cetatenilor romani.
Este evident ca, pentru preturi sensibil egale, turistii prefera destinatii externe deoarece conditiile sunt incomparabile. Si acesta e punctul sensibil in care agentiile incep sa-si spuna cuvantul.
Cresterea nivelului serviciilor nu se poate realiza insa decat printr-o permanenta presiune exercitata de agentii asupra hotelierilor si a celorlalti parteneri, in beneficiul turistilor. E drept ca inca mai exista agentii care nu-si asuma nici o responsabilitate in fata clientului atunci cand vand servicii, pentru comisioane mai mici sau mai mari. Piata probabil le va elimina sau le va obliga sa reconsidere clientul platitor.
Totusi, in momentul de fata, forta agentiilor de turism autohtone, din care aproape 1.000 se afla in Bucuresti (si realizeaza circa 70% din totalul cifrei de afaceri in turism), a devenit uriasa, chiar daca nu este pe deplin constientizata. Ar fi lesne sa ne imaginam, de exemplu, cat de simplu ar putea o revolta a agentiilor sa falimenteze unul sau altul dintre hotelurile de pe litoral.
Cifre de afaceri uriase
In mod normal, comisionul perceput de o agentie din tariful afisat