Potrivit presedintelui Senatului, proiectul de lege redactat de UDMR si trimis de Guvern spre aprobare in parlament contine prevederi contrare articolului 1 din Constitutie, care defineste Romania "stat national unitar". Este o lege de o gravitate iesita din comun, deoarece prevede drepturi colective pe criterii etnice, o notiune care nu exista in nici o tara din lume.
Ideea de autonomie culturala este un prim pas catre autonomia totala a Transilvaniei si refacerea Ungariei Mari, idee agitata in continuare de iredentismul maghiar. Legea prevede infiintarea unor consilii culturale cu putere de decizie care depaseste si anuleaza puterea de decizie a statului.
Chiar si angajarea unui profesor se va face numai cu aprobarea acestor consilii culturale, declara Nicolae Vacaroiu.
In opinia presedintelui Senatului, Puterea a cedat santajului la care se dedau maghiarii, incercind sa promoveze aceasta lege la schimb cu sprijinul UDMR pentru proiectul de lege privind regulamentul celor doua camere ale parlamentului, prin care nu se urmareste decit schimbarea presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor. Potrivit presedintelui Senatului, proiectul de lege redactat de UDMR si trimis de Guvern spre aprobare in parlament contine prevederi contrare articolului 1 din Constitutie, care defineste Romania "stat national unitar". Este o lege de o gravitate iesita din comun, deoarece prevede drepturi colective pe criterii etnice, o notiune care nu exista in nici o tara din lume.
Ideea de autonomie culturala este un prim pas catre autonomia totala a Transilvaniei si refacerea Ungariei Mari, idee agitata in continuare de iredentismul maghiar. Legea prevede infiintarea unor consilii culturale cu putere de decizie care depaseste si anuleaza puterea de decizie a statului.
Chiar si angajarea unui profesor se va face numai cu aprobarea aces