Compania germana Praktiker, specializata in magazine de tip "do it yourself", intentioneaza sa deschida in acest an patru noi magazine in Romania, valoarea investitiilor urmand sa depaseasca 35 de milioane de euro.
Ultima investitie efectuata de Praktiker a fost inaugurarea, la Oradea, a celei de-a opta unitati pe piata romaneasca.Valoarea acestei investitii s-a ridicat la aproximativ 11 milioane de euro.
Magazinul din Oradea are o suprafata de vanzare de 6.220 metri patrati si in jur de 120 de angajati.
Compania a anuntat ca intentioneaza sa mai deschida alte doua magazine la Constanta si Craiova, precum si un al treilea, pentru care nu a fost inca stabilita locatia exacta.
Prezenta in Romania din toamna anului 2002, reteaua Praktiker, apartinand concernului german Metro Group, cuprinde in prezent sapte magazine in Bucuresti (doua unitati), Ploiesti, Brasov, Timisoara, Cluj-Napoca si Bacau.
"Strategia noastra de dezvoltare pe termen mediu pentru Romania este de a deschide 15 magazine. Bineinteles ca locatia acestora a fost aleasa in urma unor studii de fezabilitate, astfel Oradea numarandu-se printre orasele cu potential", a declarat Günter Vosskämper, directorul general al Praktiker Romania.
Anul trecut, cele sapte unitati au generat vanzari de peste 63 de milioane de euro, in crestere cu 45 de milioane de euro fata de 2003. "Anul acesta, vom creste vanzarile cu inca aproximativ 60 de milioane de euro", a adaugat Vosskämper.
Praktiker comercializeaza peste 40.000 de articole pentru casa si gradina, de la sanitare pana la materiale de constructii, decoratiuni interioare, masini-unelte, electrice, vopsele si adezivi, mobila si produse din lemn, pana la articole pentru gradina si camping.
"Publicul nostru tinta este consumatorul final, indiferent daca vorbim de angajat, angajator, freelancer, mester sau firme. Oricine is