Citatul celebru sună astfel - "E uşor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune". Poetul nu se întreabă însă de ce trebuie să scrii versuri, dacă nu ai nimic de spus. Chiar poezia excelentă are cititori puţini. Nu aduce autorului nici bani, nici glorie. Ba chiar costă. Ca să publici cărţi de poezie şi să obţii eventual traducerea lor, trebuie să scoţi sume serioase din cont.
Dar cei care nu scriu măcar onorabil, nu plătesc numai cu bani, ci şi cu faţa pe care o pierd înaintea celor din jur. Împrejurarea că mă ocup uneori cu scrierea recenziilor şi faptul că sînt un om relativ politicos mă supun torturii de a primi zeci de volume, mai ales de poezie, care se scrie mai lesne şi e mai greu de definit, de un cretinism patent.
Din fericire, unele poeme sînt mai uşor de înghiţit pentru că, prin prostia lor piramidală, oferă probe de haz involuntar. Să nu credeţi că printre autorii citatelor de mai jos nu se numără membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Pen Club, laureaţi ai diverselor premii, gratulaţi cu prefeţe şi comentarii critice, tipăriţi la edituri aparent serioase. E drept că sînt şi aspiranţi eterni la calităţile enumerate, care vor fi cheltuit o avere ca să-şi tipărească, adesea bilingv, aberaţiile. Cînd mă gîndesc cît or fi costat pachetele de hîrtie de lux stricate cu versurile lor, mă simt parţial răzbunat pentru tot ce am îndurat citindu-le. N-o să dau numele acestor iluzionaţi, pentru că n-am nimic personal cu ei. Mi-e doar milă-silă de "opera" lor. Singurul lucru pentru care îi urăsc necreştineşte este agresivitatea, obrăznicia de care unii dau dovadă. Pentru asta promit că, dacă nu încetează cu "scrisul", data viitoare le voi închina o recenzie cu citarea sursei!
Să deschidem deci cutia Pandorei. De data asta, cutia e un cufăr de cărţi! Păzea!
Să vedem cum scrie un domn la vîrsta maturităţii fără a înţele
