A fost deportat in Germania, apoi inchis intr-o inchisoare horthista, a fost fugit in munti, i-a ajutat pe evreii fugari si pe partizanii anticomunisti. A luptat sa-si salveze de la moarte unicul fiu, ranit in Revolutie, la Timisoara. Acum, mai doreste doar sa-si vada nepoatele si sa scape de poprirea pe care Primaria Budesti i-a pus-o pe pensie.
Petru Marinca a lu’ Luput are 78 ani si a fost o viata lacatus la minele Cavnic si Rosia. Astazi sta in casa cu numarul 672 din Budesti, „casa cu batoza-n curte".
Razboiul, evreii si Frunzila
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Petru a fost deportat in Germania: "nu stiu de ce, ase i-o luat pe tinerii din sat. Am plecat in 1943 si am stat sase luni acolo, in Kender. Am zinit acasa, am stat ascuns, da’ m-o prins iara, in toamna lu’ ‘43, si m-o dus la Cluj, la temnita. Acolo ne-o prins armata rusa, de ne-o liberat.
Am vinit acasa, am stat iara ascuns, pa varfu Muta de la Cavnic, pana in ‘45. Apoi am fo’ fugar pa paduri. I-am ajutat si pa evreii fugari pe munti, in vara lui ‘44. Erau cel putin patru, fugiti ca sa nu-i duca la moarte. Le lasam mancare in locuri anume alese, pe Chicera si Izvoru Calinii. Unu’ mi-era bun prieten, Abrahumu’ lu’ Mendala.
La inceputu lu’ octombrie i-o prins ungurii, si i-o dus la Berbesti in ghetou, si apoi in Germania, unde o murit."
Dupa peripetiile razboiului, Petru Marinca s-a asezat la casa lui, si a-ncercat sa nu-si mai creeze probleme cu autoritatea comunista. Cu toate acestea, ne-a povestit sfarsitul celebrului pribag Frunzila.
"Erau pribegii pan munti, cei fugiti de comunisti. Io l-am ajutat pa Frunzala. Da’ sa stiti ca Bulbucu din Tarsol
