M-am suit în trenul de Belgrad. Vagon de dormit. Demodat bine. În jur s-a populat iute. Numai bărbaţi, mulţi chinezi. Scriu mesaje apocaliptice... Gălăgie, vorbărie, o oarecare nelinişte în toate simţurile mele. N-am reuşit să dorm, dar am avut cîteva căderi în amintiri. Vacanţele de vară la Turnu-Severin. Pe atunci, rupeam sîrbeşte. Acum, mai ştiu doar să gătesc tocana sîrbească. Mergeam cu rudele în piaţă şi cumpăram Vegeta pentru toate prietenele mamei de la Bucureşti, pungi, cutii, toate cu chipul bucătarului şugubăţ. Mai tîrziu am aflat cine este Lepa Brena, vedeta sexy a televiziunii sîrbeşti, văd şi acum pelerinajele prin curtea bunicii din buricul tîrgului cu mărfuri de contrabandă, la mare preţ. Copilăria mea mirobolantă înseamnă şi muzicalitatea acestei limbi, şi convieţuirea împreună cu sîrbii, şi chefurile, şi cheful de viaţă, şi fanfara, şi tuba, şi ţambalul, şi certurile aprige, şi prieteniile de-o viaţă, şi femeile frumoase, înşelate sau care înşală, plîngînd despletite, şi unele, şi altele, naiba ştie de ce, la malul Dunării, şi sonorităţile unei lumi încă misterioasă pentru mine. Dar extrem de dragă. Nu am ajuns, pînă acum puţin timp, în ţara vecină, de peste ape. Mi se părea însă că o cunosc bine. La televizor urmăream, la Severin, programele sîrbeşti. Mi se părea că sînt înaintea noastră cu ani lumină, că sînt îndrăzneţi, emancipaţi, că Occidentul a ajuns la ei şi s-a oprit acolo. Fiind vecini, mă simţeam contaminată şi extravagantă... După o noapte lungă şi complet albă, populată cu multe şi felurite amintiri, am simţit, în zori, că trenul îşi încetineşte ritmul. M-am şi speriat. Am crezut că am căzut de-a binelea în timp şi sînt într-o altă poveste a mea, într-o mocăniţă din Munţii Apuseni.

Ne apropiam de Belgrad. Încet, foarte încet, dureros de încet. Aşa l-am şi străbătut. La pas. M-am uitat pe geam peste o oră, timp în