"Daca vesel se traieste fa asa, daca vesel se traieste fa asa, daca vesel se traiese unul altuia zambeste, daca vesel se traieste fa asa". Cum "asa"? Pai sa va spun. Acest cantecel se cere insotit de efort fizic.
de VERONICA GUZUN DESERT RECE Am vazut zilele trecute o fetita care isi canta veselia cu mare elan si, in loc sa bata din palme, stiti ce facea? Nu veti ghici niciodata! Lua cate o lingurita de inghetata si bucuria ei crestea dupa fiecare inghititura.
JAPONIA. As indrazni sa numesc inghetata desertul preferat al celor mari, dar mai ales al celor mici, din lumea larga. Copiii niponi mananca inghetata Macha. Ea se face din inghetata de vanilie sau de frisca, amestecata foarte bine cu praf de ceai verde. Pudra da un gust usor amar care mai taie din dulceata celuilalt ingredient. Numele desertului verde vine chiar de la denumirea ceaiului si se citeste "macia". Inghetata Macha nu cere toping, se poate orna cu cubulete de banane sau de portocale.
ITALIA. Dupa ce golesc farfuria plina cu spaghete, micii italieni sunt pusi in fata unei incercari mult mai racoritoare. Este vorba de o alta portie de spaghete insa din ⦠inghetata. Cand intri intr-o gelaterie este foarte usor sa te ineci in marea de culori si gusturi. De aceea trebuie sa stiti sa faceti combinatii reusite. Am surprins o discutie, intre inghetate, pe aceasta tema. "Eu ma impac cu toata lumea, de aceea nu ma deranjeaza societatea nici uneia dintre suratele mele", incepe discutia inghetata de vanilie. "Mie insa imi place sa imi aleg foarte bine prietenele. Daca sunt prea dulci nu imi convin", intervine lamaia in timp ce se apropie de inghetata de fructe de padure si de zmeura. Ciocolata, simtindu-se direct vizata, a sarit cu gura: "mult-stimata acritura, tin sa te anunt ca eu nu am nevoie de prietenia ta, eu ma impac destul de bine cu domnisoara Straciatella si domnul