A apărut în traducere românească una dintre cărţile ce au marcat secolul XX nu numai în Uniunea Sovietică, unde a fost scrisă, ci în întreaga lume. Autoarea, Nadejda Mandelstam, a aşternut febril pe hîrtie, împinsă de la spate de Timp, o mărturie dramatică intitulată - simplu - Memorii. Era în 1964, un an înainte de răsturnarea lui Hruşciov şi de revenirea "îngheţului". Manuscrisul, scos ilegal din Uniunea Sovietică, a fost publicat în Statele Unite sub titlul, considerat mai comercial, de Hope against Hope. Traducerea aproape imediată în franceză (Contre tout espoir, Gallimard, 1972) şi apoi în cele mai răspîndite limbi a conferit Nadejdei Mandelstam notorietate universală. Astăzi, la o nouă lectură, nu neapărat mărturia personală a văduvei lui Ossip Mandelstam ne atrage atenţia, ci mai degrabă realizarea în paginile acestui unic volum, a tabloului detaliat şi uluitor reprezentat de Rusia sub Stalin. În faţa paginilor Nadejdei Mandelstam, chiar şi mărturiile lui Bulgakov ori Koestler pălesc: autoarea şi-a scris, gîfîit, memoriile doar pentru a salva de la uitare memoria genialului poet, soţul ei; se va descoperi ea însăşi ca scriitoare de mare clasă, analistă lucidă şi necruţătoare a lumii în care a fost silită să trăiască.

Pentru a realiza însă proporţiile teroarei staliniste, e de ajuns să spunem că, pînă la moartea lui Stalin, aproape nimeni nu îndrăznise, în Rusia, să-şi facă publică pe hîrtie experienţa personală: cele mai atroce dezvăluiri au fost făcute după 1953. Simpla prezenţă fizică a lui Stalin, izolat în fortăreaţa Kremlinului, dar omniprezent prin serviciile de Securitate, s-a dovedit suficientă pentru a provoca o frică patologică la toate nivelele societăţii, în toate conştiinţele, chiar şi în cele mai evoluate. Şi, totuşi, imediat după 1953 au început să apară mărturii ale supravieţuitorilor Gulagului. "Aceşti martori care au reuşit