Încheind un fel de bilanţ provizoriu (şi parţial, în cazul antologiei menţionate), ceea ce putem constata este că, aflaţi în momentul publicării primelor cărţi şi încă în "căutarea tonului", poeţii cei mai tineri se situează într-o zonă de frontieră. Ei încheie, în linie militant-neoavangardistă, amintitul proiect al celor din anii '80, împingând procesul "reontologizării" poeziei până la o limită extremă. Privind în jurul lor cu mânie, căci nu prea au un "înapoi" şi nici nu întrezăresc un viitor pe care să-l înfrunte cu o energie nouă, o mare parte dintre ei scriu acea poezie de reacţie la imediat, discurs exacerbat al revoltei şi al alienării, cu implicaţii sociale vizibile sau implicite. Aceştia trăiesc într-un regim al urgenţei, dau răspunsuri, ca să zicem aşa, pe loc lumii receptate în dimensiunea ei brutală şi desfiguratoare, uită programatic Biblioteca (ah, paradisul imaginat de Borges în chipul unei biblioteci imense!), sfidează codul "bunelor maniere" - unii până la trivialitatea extremă, învăţată şi de la mass media zilei, violent-anticulturală, riscând senzaţia paradoxală de complacere în imund şi alterând grav revolta sinceră, coborâtă în (im)pură vulgaritate. Exemple sunt şi în antologia Generaţia 2000, unde ridicarea poalelor în cap din pur exhibiţionism şochează, oricât de nonconformişti şi îngăduitori am fi (de la "fişa de înregistrare" a prozatoarei Ioana Băeţică, ce propune o suită de fantasme erotice sofisticat-triviale, la incalificabilele vulgarităţi ale constănţenei Oana Cătălina Ninu, ori ale "studentului la Facultatea de Filosofie din Bucureşti" Constantin Vică, cu ale sale "erezii pentru fiinţe mici", încărcate de insanităţi inexpresive).

Dar acestea sunt extremele. Între ele, câteva voci de poeţi, cum se zice, promiţători sau chiar foarte promiţători. Unii trec, şi ei, prin noua "murdărire" de noroiul celei mai recente isto