Am luat parte in 2002 la un simpozion unde l-am ascultat, intre altii, pe Ioan Talpes, fost sef al spionajului romanesc din 1992 pana in 1997, care a rostit atunci o fraza care m-a urmarit multa vreme (citez din memorie): „Dumneavoastra, a spus Talpes, stiti ca eu nici acum nu pot sa va spun tot ce cunosc despre mineriada din iunie ’90?!".
M-am tot intrebat ce secrete incendiare poate detine Talpes si, mai ales, de ce nu se gaseste nimeni sa-l determine sa le faca publice din moment ce se presupune ca erau de acut interes national? Mi-am reamintit zilele acestea de vorbele lui Talpes care, intrebat cine sunt „prietenii" din PSD care l-au cultivat pe Omar Hayssam, a raspuns: „Daca cei care sunt obligati sa se pronunte nu o vor face,
voi spune eu cine sunt!". Iarasi am cazut pe ganduri, neintelegand ostentatia cu care informatii legate de astadata in mod explicit de un complot terorist pot fi tinute la secret.
Fie ca braveaza, fie ca spune adevarul, Ioan Talpes are la purtator o tolba cu mistere private si nici o institutie nu se simte indreptatita sa-i explice ca nu e decat o persoana publica si nicidecum un seif inaccesibil al neamului. Talpes a interpretat nestingherit acest rol de personaj enigmatic a carui identitate pentru uz extern parea una de camuflaj.
Angajat in combinatii tenebroase in urma carora, ca in basme, cadea un cap, dar cresteau trei in locul acestuia, Ioan Talpes a fost mereu intangibil. Protejat de Ion Iliescu, tolerat de Emil Constantinescu, Talpes a reusit sa-si intareasca reputatia de ins care stie prea multe pentru o lume politica atat de mica.
A depasit barbateste scandalul legat de unul dintre prietenii sai, istoricul american W.K. Treptow, pe care, in pofida unor presiuni initiale asupra Justitiei, nu l-a putut totusi feri de condamnarea la inchisoare pentru pedofilie. Controversat
