Continuitatea cu vechiul regim

PSD nu este partid social-democrat, în primul rand pentru ca nu e democrat. Doua au fost initiativele care au determinat esenta puterii instalate la conducerea Romaniei dupa rasturnarea regimului comunist în varianta Nicolae Ceausescu: pe plan intern, reprimarea dura a încercarilor de a conferi continut democratic înlaturarii de la putere a regimului comunist, anume teroarea din decembrie 1989, si utilizarea masiva în cursul anului urmator a fortelor de represiune traditionale, mostenite de la regimul totalitar, în cadrul actiunilor cunoscute în istoria recenta sub numele de mineriade; pe plan extern, orientarea categorica în directia URSS, în 1990-1991, puternic manifestata si urmarita de noua putere pana chiar în ultimele clipe ale existentei patriei “comunismului victorios”. Izvorate din aceeasi pornire, aceste doua directii complementare, adevarate acte fondatoare, si-au pus indelebil pecetea asupra derivatului principal al Partidului Comunist Roman, care avea sa opteze în cele din urma pentru denumirea de PSD.

Din chiar clipa alcatuirii ei în decembrie 1989, noua putere a apelat la represiune pentru a împiedica “devierea” curentului revolutionar spre democratie. Organele de represiune ale regimului înlaturat si altele constituite ad-hoc au fost puse în actiune pentru a face imposibila recuperarea de catre poporul roman a libertatii rapite din ordinul lui I. V. Stalin cu decenii în urma. Ratata în 1989, încercarea de eliberare efectiva a fost reînnoita în 1990, dar regimul cripto-comunist, cum l-a caracterizat Corneliu Coposu, a strivit-o cu aceeasi salbaticie, pentru a apara interesele nomenclaturii comuniste dominante si ale fortei tutelare sovietice. Teroarea s-a asternut din nou asupra societatii romanesti, care a înteles ca esenta puterii a ramas neschimbata, chiar daca retorica oficiala si aparentele s-au mo