de VERONICA BECTAS "Cand ii pui omului ceva bun in farfurie zice bogdaproste c-a apucat s-ajunga clipa aia." Iar pasiunea de a gati se impleteste la ea cu aceea de a scrie nu atat despre mancare, cat despre placerea de a-i vedea pe ceilalti savurandu-i mancarea. Un om simplu, incarcat de acea simplitate despre care se poate spune ca e bine placuta Domnului. S-a nascut in Bucuresti si a mostenit harul gatitului de la bunica ei. Talentul de a aranja felurile de mancare si l-a dezvoltat in timp. Iar darul scriiturii nu-l poate avea decat de la Cel de Sus. Aceasta este Veronica Bectas… (Monica Andronescu)

Cea mai mare bucurie a mea este sa-i vad pe oameni "cum nadusesc mancand". Ascultand-o, am avut impresia ca mi-a scos Dumnezeu in cale un personaj din cele pe care le crea odata Ion Creanga. Bucuria extraordinara cu care vorbea despre mancare, despre gustul ei, despre arome te trimitea cu gandul la un regat fericit al mancaciosilor.

Femeia se apuca sa framante aluatul si dupa cateva minute il lasa la "odihnit". Apoi incepu sa pregateasca branza de vaci cu ou, zahar, stafide si vanilie. Ii dadu si copilului cateva stafide, fara a-l privi. Baiatul le insfaca, dar le manca pe rand, cate una, cu ochii la ce facea ea. Aluatul facut dintr-o cana cu faina si un ou, la care a adaugat aproape o cana cu apa calduta si un praf de sare, era acum intins pe planseta si tranformat in patratele pe care "Doamna", vecina, punea cate o gramajoara de branza galbuie si frumos mirositoare, cu gandaceii aia dulci de stafide. Branza era acoperita de un colt de patratel si apareau niste urechiuse, pe care "Doamna" le apasa sa nu se desprinda. Pe foc clocotea o cratita mare, cu apa si putina sare. "

Ce faci cu apa?", intreba copilul cand vecina verifica daca da in clocot.

"Bagam in ea urechiusele astea si le fierbem", zise femeia, privindu-l abia acum.