Biologic, Constantin Virgil Negoiţă aparţine generaţiei lui Nicolae Breban şi Dumitru ţepeneag. Ca prozator (revelat publicului din România doar în ultimii ani), nu aparţine nici unei generaţii literare. Nu este nici modern de tip Breban, nici postmodern din categoria optzeciştilor (faţă de care Dumitru ţepeneag revendică foarte insistent statutul de precursor), nici post-postmodern cum se doresc a fi prozatorii generaţiei care a debutat după anul două mii.

Filozof, om de ştiinţă, profesor de informatică la Universitatea Hunter din New York, Constantin Virgil Negoiţă a devenit celebru în România, dar şi în Statele Unite prin studiile sale în domeniul matematicii fuzzy. Ulterior, a aplicat mecanismele logicii fuzzy în sfera literaturii. Rezultatul: nişte romane destul de bizare, de izbitoare originalitate, greu de cuprins într-o înseriere literară, dar bine primite de public şi de critica literară. Cel puţin două dintre ele - Vag (Editura Paralela 45, 2003, tradus după versiunea americană apărută în anul 2000) şi Logica postmodernului (Editura Paralela 45, 2004) - s-au bucurat de cronici favorabile şi au făcut ca numele lui Constantin Virgil Negoiţă să devină cunoscut şi în lumea literară românească.

Irozii, cel mai recent roman al profesorului american seamănă şi nu prea cu precedentele sale cărţi. Seamănă în măsura în care relativismul specific logicii sistemelor fuzzy domină materia epică. Aceeaşi continuă întrepătrundere a planurilor temporale şi spaţiale, care face posibilă întîlnirea şi comunicarea cvasi-onirică între personaje ce au trăit toată viaţa pe meridiane diferite, în epoci despărţite de secole sau milenii. Totul este posibil în scrisul lui Constantin Virgil Negoiţă. Eroii biblici îşi fac simţită prezenţa în istoria omenirii sub chipul unor identităţi reale din cartea de istorie sau chiar sub cel al unor personaje fictive