Antinomia dintre “idealism” si “realism”

Henry Kissinger nu este doar un stralucit teoretician. Ca secretar al Departamentului de Stat in timpul presedintiei lui Nixon, el a si pus in practica doctrina realpolitik.

Sa amintim ca Razboiul Rece era in toi cand conflictul Est-Vest domina politica mondiala. Despre acest fenomen politic eu am scris si publicat in SUA o carte, in care analizam jocul strategic global in care erau angajate marile puteri ale acelui moment. Teoria mea se reducea la un model matematic, un fel de simulare a jocului in care erau angajate marile puteri cu ambitii de suprematie mondiala. Ipoteza mea era ca, indiferent de ideologia pe care o afiseaza, socialista sau capitalista, marile puteri participau la acest joc cu egala intensitate si fervoare.

Pe vremea aceea, erau trei jucatori - SUA, URSS si China - iar regula jocului se definea astfel: nici unul dintre cei trei nu trebuie sa aiba relatii ostile cu ceilalti doi, pentru ca aceasta permite, chiar incurajeaza alianta celor doi impotriva lui. Cand Henry Kissinger si-a dat seama ca SUA se afla in aceasta postura fata de cele doua puteri comuniste, a initiat vizita la Beijing a presedintelui Nixon, a propus masuri care sa duca la imbunatatirea relatiilor americano-chineze si a inceput sa joace cartea chineza la Moscova si cartea sovietica la Beijing, impiedicand astfel asocierea celor doi uriasi comunisti impotriva Americii.

In 1995, cand am fost invitat la Beijing de Institutul Strategic al Chinei sa tin o conferinta pe tema jocului strategic global (citisera cartea mea publicata in SUA), am analizat acest calcul al lui Kissinger. Nici n-am terminat bine conferinta si generalul chinez, director al institutului, a sarit in picioare si, intr-o engleza destul de inteligibila, a intrebat: “Dar acum, care este jocul si care este regula?”. Am raspuns: “Acum exista o sin