Canoane dincolo de prietenii...
BucureŞtiul cultural, suplimentul revistei 22, ia, şi în numărul 10, cotele literaturii "la zi". Discuţia despre canon, un fel de cover-story în care cuvintele "ş-am încălecat pe-o şa" (sau, ca să rimeze mai bine, pe-o căpşună...) nu-şi găsesc niciodată locul, este "formalizată" pe rînduri şi coloane de tabel. Sînt scriitori (n-aş putea spune cîţi, dar sînt) care cred că le-ar pica oarecum mai bine o critică "pe puncte" (pe stele). Altfel zicînd, în locul "dantelăriilor", un etalon pur şi dur. Ca să ştim cum stăm. Iaca visul lor: Bursa de valori literare (III, în acest episod). Clasamentele (pentru poezie, proză, jurnal-memorii, eseu, istorie şi critică literară) pun cap la cap topurile propuse, în grupajele anterioare, de Gheorghe Grigurcu, Cornel Ungureanu, Al.Cistelecan, Sanda Cordoş, Tudorel Urian, Simona Sora, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Liviu Antonesei, Tania Radu şi Horea Poenar. Tabloul, deocamdată detaliu, se va rîndui odată singur (dar nu de la sine...).
Canonul nu înseamnă, sau n-ar trebui să însemne, remarcă Mircea Martin, doar o listă de preferinţe. Aşa se întîmplă însă, fiindcă mai toate criteriile sînt, deocamdată, laxe. Iar vechiul canon, apărat mult mai bine, de către cei care l-au impus, de ingerinţele unui regim opresiv, se ţine încă verde. Mutarea pe care, cu o temelie teoretică neostentativă, dar vizibilă şi foarte serioasă, o recomandă-anticipează criticul este aceea a consolidării prin influenţe, prin "prelungiri". Cu alte cuvinte, e nevoie de o dinamică a canonului indepedentă de o singură instanţă/de un grup de instanţe hotărîtoare. Aceeaşi idee (în siajul lui Harold Bloom...) o preia Carmen Muşat, subliniind că, în fond, canonul e, întotdeauna, o co-producţie. Ioan Stanomir mută puţin accentul, într-o pledoarie pentru multe nuanţe. Intri
