Uniunea Europeana e un mit politic dezvoltat fara autorizatie populara de administratori si politicieni. Aceasta enorma contraventie a inceput sa avanseze, la inceputul anilor '90, folosind demagogia optimista provocata de dezrobirea Europei de Est. Disparitia Cortinei de Fier a gasit elitele occidentale gata de urmatoarea utopie: Statul European.
Proiectul s-a revarsat in toate directiile, si-a propus toate sarcinile si apoi a decretat reusita lor. Dupa 15 ani de progres entuziast, conductorii si-au informat pasagerii ca au ajuns la statia terminus. Ei au pus sub ochii electoratelor nationale o caramida de 300 de pagini si au cerut aprobarea prin vot.
Francezii au respins categoric o Constitutie care nu ii intereseaza nici cat tabelul de logaritmi, dar au facut acest lucru cu un mesaj clar. Votul asupra acestui document grotesc a fost folosit de electorat pentru a se pronunta, in sfarsit, asupra nenumaratelor decizii grave luate in numele si fara consultarea sa.
Negatia franceza e, in primul rand, rafuiala cu aroganta mediilor oficiale. Aproape tot sistemul politic, 99% din editorialisti si toata suflarea vedetelor au incercat sa spele pe creier o natiune. Luni dimineata, baietii de profesie s-au trezit, singuri cu opiniile lor, undeva, dincolo de granitele Frantei reale. Votul a izbit in plin aroganta clasei conducatoare.
In al doilea rand, francezii au votat privind in ochii "instalatorului polonez", o figura de-acum clasica in viata cotidiana a marilor orase. Muncitorul din Est, mereu pregatit sa lucreze sub tariful imposibil din Vest, se poate multiplica infinit, o data cu extinderea Uniunii. Inspaimantati de un viitor deschis concurentei, francezii au spus nu.
E, desigur, un egoism nedrept cu popoarele Estului. Insa refuzul francezilor a pus acele intrebari pe care dirijorii elitari ai proiectului euro
