Credinţa e dovada lucrurilor pe care le-am risipit" - aşa îşi începe Andrei Codrescu unul dintre poemele aparţinînd unuia dintre personajele inventate de el. Cam în aceeaşi perioadă, sculptorul Paul Neagu, plecat şi el din România, crea un grup cu rezonanţe filozofico-lingvistice, foarte la modă peste cîţiva ani: Generative Art Group, numărînd patru alter-ego-uri, care-i permit, după cum singur mărturiseşte, să traverseze "meandric o arie largă de subiecte". Moda vocilor/metodelor alternative face parte, o ştim acum, din paraphernalia postmodernă, din strategia interogativ-reformativă a anilor şaptezeci-optzeci ai secolului trecut.
Dacă sculptorul Paul Neagu este cunoscut şi discutat acum, altfel decît era în 1969, cînd cîţiva marxişti îi priveau opera ca "stranietate îndoielnică, dacă nu ca pe un neo-dadaism ignorabil", poetul este cvasi-necunoscut. Nu demult, Fundaţia Interart Triade a publicat un splendid volum (şi nu exagerez cu nimic frumuseţea acestui obiect editorial, în sine o operă de artă) cuprinzînd poezii scrise în engleză şi română şi traduse de Carmen D. Blaga. Domnia sa este şi autoarea unui studiu critic care prefaţează volumul: "Portretul artistului-constelaţie". Poeziile sînt dispuse cronologic, începînd cu poemul care dă titlul volumului, Marele Clepsidru/The Great Sand Glass. Poemul este datat 1966, adică la doi ani după ce sculptorul îşi nota semnele revelaţiilor: "mă simţeam atras (probabil era o trezire) de aspectele ascunse ale realităţilor vizuale (...). Lucrările mele de atunci arată tocmai asta, o reflectare a unei căutări haotice a ordinii şi priorităţilor, dislocare întîmplătoare, furie mută împotriva convenţiilor şi mult experiment din nevoia de a merge dincolo de suprafeţe".
Pe parcursul lecturii îţi revin cîteva întrebări: în ce măsură poţi detaşa poezia de sculptură şi pictură, cum se suprapun vizualităţ
