Prozatorul Vladimir Beşleagă (născut în 1931, într-un sat transnistrean) merita să fie cunoscut şi să fi fost editat cu prioritate în România postdecembristă, ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori basarabeni. Este romancierul cu o vocaţie narativă modernă şi profundă, într-o literatură dominată de poeţi. Ca stil şi deschidere, se află la antipodul tradiţionalistului şi oportunistului Ion Druţă (n. 1928), cu care se găseşte în concurenţă la vârful ierarhiei. Transnistreanul Vladimir Beşleagă are o biografie de scriitor incomod, având vagi similitudini cu aceea a maramureşeanului Augustin Buzura (n. 1938), amândoi veniţi spre un centru simbolic cu o încărcătura de revoltă mocnită a marginalilor. Cei doi colegi de generaţie şaizecistă, din două extreme ale spaţiului românesc, au în comun admiraţia pentru Liviu Rebreanu, simţul moral acut, fibra de opozanţi şi subversivi, spiritul analitic al prozei, conştiinţa dramatică a confruntării cu sistemul comunist (cenzura i-a obstrucţionat semnificativ), prezentă atât în atitudinea lor ca scriitori, cât şi în comportamentul personajelor. Un realism psihologic incisiv, cu valenţe sociale şi politice ofensive, se orientează tematic spre obsesia adevărului. Nedreptăţile sau falsele înţelegeri îndârjesc personajele lor, sensibilizate de suspiciune şi vinovăţie.

Vladimir Beşleagă a devenit un scriitor incomod după 1970. Până atunci, în aşteptarea unui timp prielnic pentru a-şi afirma adevărata vocaţie (aceea de romancier preocupat de problemele grave ale existenţei umane), a publicat, în anii 1956-1964, povestiri (debut în culegerea Zbânţuilă) şi patru volume de literatură pentru copii. În aceeaşi perioadă nefastă, am remarcat şi în cazul altor scriitori basarabeni (George Meniuc, Aureliu Busuioc) refugiul în literatura pentru copii, deşi nu era vocaţia lor. Lăsând în urmă un trecut literar neglijabil, Vl