Absolută ca bonomia eroilor de basm mai e doar marea bunătate a idioţilor literari. Faptele săracilor cu duhul au, povestite, ceva din farmecul mucalit al temelor de vacanţă, cu bătrînica ajutată să treacă strada. Se amestecă, adică, în ele cumsecădenia care nu-şi are, totdeauna, rostul şi o anume simplitate pe cît de înduioşătoare, pe-atît de caraghioasă. Eroii Alexandrei Târziu, din "scenetele" adunate în Fapte bune cu Lisa, volumul publicat anul trecut la Compania, nu sînt tocmai desprinşi de lume, gîndind în felul lor, pentru ei, într-un "idio-ritm" ceva mai lent. Dar nici oameni ca toţi oamenii nu par să fie.
Lisa, din prima "moralitate", este o călătoare. Şi o colecţionară de bune purtări. Cam stereotipe, faptele ei frumoase par făcute după carte, doar că exemplarul din Usages du monde e prea vechi. Purtarea Lisei e, altfel spus, mai puţin cucernică decît riguros "corectă". Este şi un soi de moştenire de familie, de la străbunicii intraţi în istorie ca vizionari, părinţi ai curselor cu diligenţa în America. Însă moda diligenţelor a adus cu ea şi tîlhăriile la drumul mare, semn că încurcate sînt, de cînd lumea, cărările binelui. Nimerită, din preria Arizonei, în Washingtonul zilelor noastre, la Hollywood, apoi în armată, prin Balcani, prin Kabul, Lisa e un "bun sălbatic" chitit să-i reziste societăţii. "Fata moşului" din poveste îşi caută, în toiul bombardamentelor, căsuţa de marţipan.
O găseşte într-o altă bucată de proză (aici o cheamă "Neidentificata"), Pe partea însorită a lucrurilor. O minunată lume nouă în care fericirea se învaţă şi unde, ca pe vremea pelerinilor la Canterbury, se vînd, pentru mîntuire, indulgenţe. Cu alte cuvinte, drumul spre Paradis e lăsat în grija preacuvioaselor agenţii de turism. Denunţare a societăţii de consum şi a "dizidenţilor" ei, care cultivă legume/fructe ecologice şi-şi trec timpul admirînd, ca
