Pe vremuri, ar fi fost mai simplu să scriu despre tineri, pentru că opţiunile nu erau foarte diverse. Rockeri (dar nu ca cei de astăzi) şi depeşişti. Grupul uteciştilor care aspiră să devină membri de partid. Grupul membrilor de partid care au prins ceva funcţii şi pot aspira la Dacia şi apartament prin întreprindere, la o viaţă liniştită cu grad ridicat de predestinare. Prin 1987, pe cînd eram un foarte tînăr inginer stagiar, un coleg mi-a spus ceva de genul: "...Volga cu motor de ARO diesel, apartament cu trei camere, video, ce spui, nu-i rău pentru 35 de ani...". Dumnezeule, m-am gîndit, trebuie să aştept pînă la 35 de ani ca să am o maşină şi apartament? De la video îmi luasem gîndul, costa de la 45 la 60 de mii, se dădeau maşini la schimb pentru un video. După 1989 am devenit ziarist şi, gîndindu-mă la tineri, îmi vin în minte cei pe care evenimentele tratate ca subiecte de presă mi i-au scos în cale. Ca ziarist, vînezi ineditul şi pot spune că am întîlnit atît de multe cazuri izolate şi diverse, încît îmi dau seama că nu aş putea scrie generic despre tinerii din ziua de azi, şi poate că tocmai diversitatea este regula. Şi cum tot repetam, în aşteptarea inspiraţiei, "tînăr, tînăr", am vizualizat o scenă din 1991, cînd minerii au plecat spre Bucureşti şi a căzut Guvernul Roman. Minerii lui Cozma năvăliseră în sala de lectură a Casei de cultură din Petroşani, în căutarea liderului lor vremelnic dispărut - acesta vorbea la telefon într-un birou alăturat. Majoritatea ortacilor erau tineri. Unul dintre ei, băut, avea o bîtă, pe care o învîrtea în mînă în ritmul în care îşi rotea ochii prin încăpere. Brusc, lovi cu ea într-una din mesele aranjate după tipicul sălilor de lectură. "Sînt tînăr căsătorit", urlă el, "n-am frigider, n-am aragaz" şi poc! - încă una cu bîta în masă. "Pe ei, bă!", se adresă el ortacilor, care bineînţeles că ştiau pe care ei, de ce şi cu