Pe o peliculă privită în zare, peisajul stă, mai totdeauna, în umbra portretului. Altfel spus, puterea măritoare a istoriilor literare alege, dar nu de tot, textele (şi autorii...) de contexte. Aşa că între scriitorul "rupt", în medalion, din fotografia de familie şi planul, uşor şters, al generaţiei, rămîn, din ce în ce mai decolorate, griurile de legătură. O asemenea imagine, "filmată" cu focală variabilă, etalează Dumitru Chioaru în volumul publicat anul trecut la Cartea Românească, Developări în perspectivă. Generaţia poetică �80 în portrete critice; panorama plein-air, zdrenţuită apoi în fîşii inegale de un şir de blitz-uri.

Prima parte, mai curînd bricolaj decît compoziţie, scoate în faţă, de dragul contrastului, decorul. Cîte ceva din solidaritatea de început, destrămată pe drum, inevitabil, în profiluri de autor, cîte ceva din aerul timpului, respirabil, orişicît, în anii de formare, din ce în ce mai îmbîcsit în deceniul "impunerii" lor ca alternativă, extremele "întîmpinărilor", toate, prinse de Chioaru într-un argument mai lung decît se obişnuieşte, cu iz de mărturisire, par detalii dintr-un atac de noapte. Între critică aproape sincronă a receptărilor, mai detaşate ori mai pătimaşe, datorate, deopotrivă, "observatorilor" şi "beligeranţilor" şi creionare cu mînă/mină moale a unor frotaje după efigii în curs de fixare, preliminariile lui Chioaru ascund, nu suficient de abil, manifestele de altădată, îmbătrînite cu douăzeci de ani. Generaţia care a schimbat la tour d'ivoire pe tour de veille trece din nou, retrospectiv, la o altă turaţie, prin aceleaşi bătălii, prin delimitări, prin închideri şi deschideri succesive de nuanţă. Cu precizarea, strecurată printre rînduri, îmbucurătoare, de n-ar fi atinsă de-o anume "orbire" (pesemne, voluntară...), că, trecute "înfruntările" cu mai vîrstnicii şi mai ajunşii (cultural vorbind...) confraţi, s-a d