Undeva la poale de munte, intr-un sat uitat de lume, traieste un personaj de poveste: Gigi cu Capu’ Mare. Omul a fost batut de soarta. O boala nenorocita i-a transformat capul intr-o hidosenie, un fel de dovleac urias plantat pe umeri. Batrinii satului vorbesc de un blestem si, facindu-si cruce, il invoca pe necuratul.

Babele il descinta cu tamiie si sting luminari in vin: ptiu-ptiu, uciga-l toaca, ptiu-ptiu!

In alienarea lui, Gigi cu Capu’ Mare spune azi una si miine alta. Uita de la mina pin’ la gura, suna diagnosticul pus de doftorii de pe marginea santului. Si au dreptate: Gigi cu Capu’ Mare se lauda acum ca tocmai a mincat brinza cu slana si cu ceapa, iar in secunda urmatoare se plinge ca n-a pus in gura nimic de trei zile.

Nici nu stii ce sa faci: sa-l imbii la masa ori sa-i spui „sa-ti fie de bine"?! A lu’ Raspopitu, baiat destept, cu facultati, poarta vorba ca Gigi cu Capu’ Mare e schizofrenic. Cuvint care baga in transa cumetrele adunate la marginea drumului: Doamne, fereste-ne de cel rau!...

Si politica romaneasca are un Gigi cu Capu’ Mare. Se numeste Corneliu Vadim Tudor si e schimbator ca vremea. Cind e sef de partid, cind nu mai e. Cind e nationalist, cind internationalist. Cind e prieten cu evreii, cind le aminteste de Auschwitz. Cind injura PSD-ul, cind il voteaza cu ambele miini.

Gigi cu Capu’ Mare se manifesta si mai plenar in interiorul propriului partid. N-a existat in istoria Romaniei un biped care sa porcaiasca atitia fosti colaboratori. Ieri erau patrioti justitiari, azi sint lichele tradatoare de tara!

Cind intr-o redactie soseste un comunicat semnat de Gigi cu Capu’ Mare, prima reactie este de neincredere: oare nu e facatura? Un cetatean nelovit de boala aceea distrugatoare, care face capul mare, nu poate emite asemenea dejectii. Un telefon, doua si totul se confirma: da, comunicatul ii apartine c