Un sumar inventar al evenimentelor zilnice care apasă peste România, indiferent de anotimp ori regimuri politice, ne arată că trăim într-o ţară a incertitudinilor. Nimic nou, probabil. Constatarea e lesne de făcut cîtă vreme ni se spune de atîta amar de ani că traversăm o nesfîrşită perioadă de tranziţie, iar în orice tranziţie e loc pentru mutanţi şi mutaţii, nicidecum pentru figuri şi întîmplări clare, nu-i aşa? Rostogolind, de la an la an, bulgărele unor întrebări fără răspuns, am ajuns să privim realitatea cu suspiciune, ridicînd din colţul ochiului în faţa oricăror poveşti cotidiene. De la clasica întrebare "revoluţie sau lovitură de stat?" şi pînă la atît de recenta interogaţie "cît dracu' a plătit Steaua ca să ia din nou Campionatul?", totul - sau aproape totul - stă sub semnul întrebării. Ceea ce, pentru un popor curios şi frămîntat cum sîntem noi, românii, nici nu-i rău, la urma urmelor. Poate că aici e tot farmecul naţiei şi nu ne dăm seama. Poate că e chiar plăcut dacă eşti neamţ sau american să stai la masă cu amici din România care să-ţi povestească ore întregi despre incertitudinile lor legate de morţii Revoluţiei, securişti, activişti, privatizări, Ion Iliescu şi Petre Roman, FSN, KGB, SRI, Măgureanu, MEBO, alegerile din Duminica Orbului, 13-15 iunie, averea lui Năstase, Năstase însuşi, Caritas, FNI, Vlas şi Vîntu, integrarea în UE, stagiul militar, pensiile mărite, răpirea jurnaliştilor sau doctrina PD. E o listă sumară, să recunoaştem. Dilemele, incertitudinile şi semnele noastre de întrebare sînt mult mai multe. Sînt aproape toate, ca să zic aşa. Una peste alta, din întrebările fără răspuns, pe care am ajuns deja să le transmitem de la o generaţie la alta, ne

chinuim să facem o ţară. Cunosc, din păcate, cîteva exemple de oameni care şi-au închipuit că se nasc a doua oară în decembrie '89 şi-au murit de nenumărate ori în anii care au urm