În judeţul Mureş, potrivit evidenţelor Oficiului Registrului Comerţului, sunt înregistrate 262 de firme mixte româno-italiene, aportul de capital italian trecând de 200 de miliarde de lei. Printre cele mai mari companii care sunt înregistrate în Mureş sunt SC Electromureş SA, SC Transiltex SRL, SC SEFAR International, SC Allbright SRL, SC BERCAS Impex SRL, SC ITALO Confecţia SRL, SC INDLACTO Mureş SRL, SC MONDI ITAL TEXTIL SRL şi SC JUNONA Import Export. De asemenea nu trebuie să uităm de proiectele de investiţii fabuloase în care sunt implicate firme italiene: depozitul ecologic zonal de la Ungheni (Ecologica SA) sau reabilitarea malului Mureşului în zona barajului de priză al AZOMUREŞ (SC C.O.I.S SRL).
C.O.I.S. SRL este o firmă italiană din Parma, specializată în execuţia de lucrări publice de infrastructură, în special de natură hidrotehnică, având o experienţă de 30 de ani în acest domeniu. C.O.I.S. acţionează în special în bazinul hidrotehnic centru – nord din Italia, iar din anul 2001 a pătruns pe piaţa lucrărilor publice din România. În momentul de faţă realizează lucrări în zonele Mureş, Hunedoara şi la Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari. De-a lungul timpului, SC C.O.I.S. SRL a acumulat o experienţă importantă în domeniul lucrărilor de regularizări de râuri şi şi-a creat reputaţia de firmă serioasă, cu un management flexibil şi o forţă operativă consistentă.
C.O.I.S. stabilizează râul Mureş
C.O.I.S. România este prezentă în judeţul Mureş cu o lucrare de stabilizare a râului Mureş, în zona barajului de priză Azomureş. Proiectul cuprinde efectuarea de lucrări în zona albiei râului Mureş. Pe o distanţă de 6,5 km se vor face patru praguri de piatră cu înălţimi cuprinse între 0,5 şi 2,4 metri, patru praguri de fund (îngropate) şi lucrări de amenajare a malurilor pentru apărarea împotriva inundaţiilor pe o distanţă de şase kilometri. Necesit