* Traducătoarea / The Interpreter (SUA, 2005), de Sydney Pollack. Pînă la un punct există semne că filmul Traducătoarea ar putea fi un vrednic reprezentant al uneia dintre cele mai plăcute specii de divertisment hollywoodian: thriller-ul romantic pe fundalul unor afaceri internaţionale dintre cele mai serioase. Plăcerile pe care le poate oferi acest gen de produs sînt complexe, civilizate, uşor duplicitare (ele presupun un tip de savoir-faire specific mai curînd Hollywoodului de altădată decît celui de azi): e vorba despre sentimentul că, stînd în sala de cinema, facem ceva ce merită făcut, sîntem conectaţi la probleme importante ale omenirii - un sentiment de responsabilitate ce se îmbină delicios cu satisfacţia iresponsabilă de a ne zgîi la superstaruri şi de a fantaza ameţiţi de combinaţiile alchimice dintre personalităţile lor. Regizorul e Sydney Pollack - lucru încurajator dacă ne gîndim la Cei mai frumoşi ani, o demonstraţie inatacabilă de alchimie (pe materialul furnizat de Barbra Streisand şi Robert Redford); lucru mai puţin încurajator dacă ne gîndim la Out of Africa (cu Redford, Meryl Streep şi între ei nici o scînteie) sau la Havana, care chiar era un thriller politico-romantic (cu Redford şi Lena Olin). Vedetele sînt Nicole Kidman şi Sean Penn. Kidman joacă rolul unei traducătoare de la ONU care, întorcîndu-se într-o seară, după terminarea programului, în cabina ei din sala Adunării Generale, aude nişte şoapte - posibile frînturi dintr-un plan de asasinare a unui lider african. Penn joacă rolul agentului secret care e pus să se ocupe de traducătoare - nu doar s-o protejeze, ci în primul rînd s-o ancheteze: preşedintele Zuwanie urmează să vorbească Adunării despre reformele democratice pe care le are în vedere pentru ţara sa (fictivă), dar adevărata sa specialitate este genocidul - regimul său a lăsat mulţi orfani, iar printre ei se numără şi tradu