În Uniunea Europeană, directiva numită Bolkenstein, după numele comisarului care a propus-o, prin care se liberalizează serviciile în spaţiul pieţei comune, a produs mare agitaţie. Cu alte cuvinte, şoferul polonez poate presta servicii de şoferie în Franţa, fără nici o oprelişte. Reacţia francezilor e dură. Preţul mai mic al esticului îi sperie, se vorbeşte despre "dumping social" şi se evocă, patetic, perspectiva şomajului, un fel de funie în casa spînzuratului, pentru Franţa de astăzi. Directiva este satanizată de presa franceză (care o numeşte "directiva Frankenstein") şi blocată de preşedintele Chirac la o recentă reuniune a Consiliului European. La Bucureşti, e dimineaţă. Mă grăbesc. Sînt în întîrziere, trebuie să iau cu mine laptopul şi un braţ de hîrtii, aşa că decid să chem un taxi. Formez 94XX. Mi se spune "în 6 minute" şi în 6 minute fix sînt în stradă. Taxiul e acolo, mă aşteaptă. Deschid portiera din faţă, spun "Bună dimineaţa" şi, pînă să intru în maşină, aud un răspuns mîrîit: "Ai grjiă cu uşa aia, da?". Mă strecor cuminte şi mă aşez. Scaunul e cam tare. Închid uşor uşa, întorc capul spre şofer să văd dacă am avut grijă de uşă aşa cum trebuia, nu văd nimic pe faţa lui plictisită, am dedus că am avut grijă de uşă şi spun adresa destinaţiei mele. "Pînă acolo nu sînt nici trei kilometri" răspunde, cu evidentă nemulţumire, şoferul. Tac, cuprins de o mustrare de conştiinţă venită nu ştiu de unde. Porneşte motorul şi bagă în viteză cu preţiozitate de bibelou deranjat. Taxiul porneşte. Şoferul continuă: "Îţi spun eu, nici trei kilometri". Dă nervos cu mîna în volan şi pufneşte: "Să mor io dacă mai iau vreo comandă. Numai curse de-astea nimeresc". Tac vinovat. "E culmea!", continuă el dînd din cap dezamăgit. E potrivit de înălţime, solid, brunet, are mustaţă, lanţ gros la gît, două inele pe mîna cu care învîrte volanul şi o brăţară care atîrnă neglijent