Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat sănătos

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 iunie 2005 ·

Revista Men's Health, editată de Burda România, redactor-şef Răzvan Spiridon, încearcă alt ton decît cel ultra-teribilist cu care ne-a obişnuit, de pildă, FHM. Se adresează, probabil, bărbatului matur, confruntat cu probleme reale de sex, dar şi de sănătate şi responsabilitate. Tonul macho şi pushy pare să se fi transformat într-unul mai sfătos, un soi de vrăjitor din Oz, documentat şi cu picioarele pe pămînt, capabil să găsească aproape orice soluţie. Reflectă, evident, şi o altă epocă, mai aşezată, şi pentru bărbaţi: e timpul să-şi aibă şi ei revistele lor, în care îşi pot expune firesc problemele, şi slăbiciunile, asemenea nouă, femeilor (care, fiind mai complicate şi mai locvace, am fost lăsate s-o facem mai de mult), fără să pară ceva nedemn sau nereprezentativ pentru sexul tare. Un pas înainte spre adevărata egalitate, vor spune feministele (şi nu numai). Constatările de mai sus nu înseamnă, neapărat, că revista e lipsită de reţete; ci că reţetele au evoluat spre un alt nivel, devenind mai puţin agresive şi mai digerabile. Men's Health oferă o mare cantitate de informaţie, în aproape toate domeniile posibile, în legătură directă sau îndepărtată cu preocupările bărbatului: de la părul de pe faţă la responsabilităţile paternităţii. După editorial, cineva din Tîrgu Mureş întreabă dacă femeilor le place sau nu ca bărbaţii să aibă păr pe faţă; apoi apar nuanţele - şi anume în ce cantitate le place, iar concluzia la care se ajunge este că, dacă ar fi să aleagă ceva, ar prefera ciocul şi barba intermediară, de neras pe week-end. Răspunsurile în sine nu contează, ci multitudinea şi diversitatea amănuntelor: ai voie să întrebi şi să discuţi despre orice, totul se dezbate... După care constatăm, cu stupoarea unor deja depăşite prejudecăţi, că infailibilii şi grăbiţii bărbaţi pot primi aproape aceleaşi recomandări de care noi, doamnele, beneficiem în revistele noa

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Explozie într-un poligon militar din Vâlcea: Patru elevi și un instructor, răniți

HotNews acum 22 minute
Incidentul a avut loc în poligonul Goranu, județul Vâlcea în timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real. „Patru elevi și un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum 2 ore
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 27 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Orban, după ce a vorbit cu Putin la telefon: Noi am propus un armistiţiu de Crăciun, dar Zelenski l-a respins. Kievul spune că nu a existat o astfel de discuție

HotNews acum 3 ore
Viktor Orban a avut o conversație telefonică, miercuri, cu președintele rus Vladimir Putin, în care au discutat despre situația din Ucraina. Premierul maghiar spune că ulterior i-a propus lui Volodimir Zelenski un armistițiu „de Crăciun”, însă acest

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°