Au reînceput scenariile după elibererea ostaticilor. Cam cu aceiaşi autori. Primele interpretări au apărut chiar cînd cei trei ziarişti au ieşit din avion. Prea erau vioi şi prea făcea Marie-Jeanne semnul victoriei. N-aveau deloc aerul unora cărora le-a mers prost la Bagdad. A ieşit din nou la iveală scenariul că răpirea a fost un bluff. Ipoteza era susţinută cu argumentul că Munaf a fost păstrat de concetăţenii săi americani, la Bagdad, pentru a da informaţii despre concetăţenii săi irakieni. Astea sînt riscurile dublei cetăţenii - nu poţi mulţumi pe toată lumea. A apărut şi scenariul că autorităţile n-au făcut nimic şi că Băsescu s-a trezit cu pleaşca unui succes nemeritat.
La televizor şi la radio şi-au atribuit merite pentru eliberarea ziariştilor lideri ai comunităţii arabe, Allah, prin vocea inspirată a unui jurnalist autohton, Traian Băsescu, cel care a mulţumit tuturor, şi chiar Dragoş Şeuleanu, preşedintele radioului public.
Nu-l bănuiesc pe marinarul prezidenţial de vreo şmecherie, cînd a anunţat că el conduce toată operaţiunea de recuperare a răpiţilor şi chiar îşi asumă toate riscurile. Băsescu nu e omul care să se sustragă de la obligaţiile lui. Voluntar şi singuratic, actualul nr. 1 al României crede şi acum că în momentele grele nu se poate bizui decît pe sine însuşi.
Declaraţia preşedintelui din seara cînd a anunţat că ziariştii au ajuns în custodia autorităţilor române a fost un prilej pentru cei care umblă să-l prindă cu fofîrlica, să-l acuze că a minţit opinia publică. Pentru că Băsescu a spus că statul român n-a plătit răscumpărare pentru cei patru. Dar de unde ştim că banii de răscumpărare sau măcar pentru masa şi cazarea ostaticilor au fost plătiţi de autorităţi? Dacă, în afacerea asta, comunitatea arabă din România şi-a pus la bătaie micile economii, pentru a nu fi privită chiorîş de localnici în
