Deschizând programul de sală la premiera spectacolului de balet Baiadera, ce a avut loc de curând pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, am aflat ceva nou despre mine. Şi, după atâţia ani de convieţuire cu mine însămi, acest fapt nu e puţin lucru. Am aflat că nu îmi place baletul, deoarece în motto-ul de deasupra textului scria clar: "Cui nu-i place Baiadera, nu-i place baletul", cuvinte aparţinând criticului anglo-american Clive Barnes. Iar mie nu îmi place Baiadera, deci... Dar atunci de ce oare, de aproape patruzeci de ani, tot scriu despre balet (dans clasic) şi nu numai despre acest gen, de ce m-am entuziasmat de câte ori am văzut piese inspirate ale unor mari coregrafi şi interpretări admirabile ale unor mari dansatori? Atunci, poate că totuşi iubesc această artă a dansului, dar ce mă fac cu Baiadera, care totuşi nu îmi place? Şi, iată că din această dilemă nu pot ieşi!

Baletul Baiadera a fost creat în 1877 de Marius Petipa, pe scena Teatrului Marinsky din Sankt Petersburg, pe muzica lui Ludwig Minkus şi pe un libret de Serghei Kudekov şi Petipa însuşi. Cu zece ani în urmă, deci în 1995, el a mai fost montat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, de maestrul de balet ucrainian Valeri Kovtun. Titlul cronicii mele la spectacolul de atunci era: Baiadera sau La umbra kitsch-ului în floare şi, revăzându-l acum, repus în scenă de Mihai Babuşka, după Petipa, argumentele mele pentru acel titlu sunt aceleaşi. în programul de sală din 1995 scria cu mai multă sinceritate decât în cel prezent, unele aprecieri despre muzică: "Cu toate că nu a adus nici o inovaţie în creaţia muzicală, iar inspiraţia, expresivitatea şi inventivitatea sunt destul de sărace, Minkus are merite incontestabile faţă de arta dansului". Logica acestei fraze este una de fier: o muzică slabă a făcut mari servicii dansului! Dacă cunoaştem însă puţină istorie a dansului, lucr